Prin intermediul acestuia, a fost creat cadrul instituțional pentru dialog cu societățile ce dezvoltă soluții FinTech (inovație tehnologică în domeniul serviciilor financiare) ce pot fi aplicate pe oricare dintre piețele reglementate și supravegheate de Autoritate.
Oportunităţi şi beneficii
Inițiativa ASF sprijină astfel dezvoltarea tehnologiilor moderne pe piața financiară și în același timp urmărește menținerea încrederii consumatorilor în utilizarea serviciilor financiare și asigurarea unui nivel adecvat de protecție a acestora.
“Ne dorim ca entitățile din piață, dar și alți antreprenori, indiferent că sunt din domeniul financiar sau nu, să aibă o interacțiune eficientă în relația cu ASF, astfel încât să încurajăm dezvoltarea de noi soluții inovatoare în domeniul financiar.
Cu siguranță acestea generează oportunități și beneficii pentru toate părțile implicate, dar este foarte important să nu pierdem din vedere și tipurile noi de riscuri care pot apărea și modalitățile de gestionare a acestora”, a declarat Președintele ASF, domnul Leonardo Badea.
Legătură ASF – societăţi
FinTech Hub pune bazele dezvoltării unei modalități de comunicare și colaborare eficientă, prin care atât Autoritatea, cât și entitățile reglementate și/sau alte societăți interesate să înțeleagă mai bine oportunitățile și riscurile generate de FinTech.
Scopul acestui Hub este de a crea o primă legătură între ASF și societățile ce dezvoltă noi modele de afaceri, aplicații, procese sau produse care au un efect direct asupra furnizării de servicii financiare și de a facilita interacțiunea cu Autoritatea.
Prin intermediul FinTech Hub, ASF pune la dispoziția companiilor care intenționează să dezvolte produse sau servicii financiare nebancare considerate, conform unor criterii generale prestabilite, ca aparținând inovației financiare, mai multe facilități, dintre care menționăm:
· un punct unic de contact la nivelul ASF ( fintechhub@asfromania.ro );
· o echipă dedicată acestui proiect a cărei experiență acoperă piețele supravegheate de ASF;
· sprijin pentru identificarea legislației aplicabile entităților/societăților incidente produsului FinTech propus;
· îndrumare privind așteptările ASF referitoare la aspecte ce țin de supravegherea activității care ar urma să fie desfășurată pornind de la soluția financiară inovatoare oferită.