2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăEconomieLemnele de foc, tot mai scumpe. Industria forestieră este aproape de faliment

Lemnele de foc, tot mai scumpe. Industria forestieră este aproape de faliment

România se confruntă cu al doilea an consecutiv în care, pe fondul unui blocaj legislativ, lipsa resursei lemnoase generează o creștere a prețului pentru lemnul de foc, necesar populației în sezonul rece, iar industria de mobilă intră într-un declin accentuat.

Specialiștii din domeniu arată că lemnul de foc a ajuns la prețuri prohibitive pentru populația din mediul rural (aprox. 500-600 lei/ mc). Mai mult decât atât, pentru prima dată din 2009-2010, exporturile industriei mobilei din România au intrat pe o pantă descendentă în 2017, afectate fiind de lipsa resursei, de prețurile mai mari ale resursei față de prețurile existente în Europa și de criza forței de muncă.

Din datele centralizate de Fordaq România, exporturile acestei industrii au scăzut pe toate cele 3 destinații majore de export pe piața europeană: Germania (-3%), Italia (-10%), Franța (-3%).

Importurile de bustean de rășinoase s-au redus foarte mult în 2017  comparativ cu 2016, ca urmare a intrării în vigoare a interdicției complete de export buștean din Ucraina. Concomitent, și  importurile din Bielorusia au scăzut foarte mult, afectate fiind de contingentarea exporturilor și licitațiile centralizate ale contigentelor, întârziate în 2017, conform aceleași surse. Importurile de bustean de pin – calitate gater – practic au dispărut.

“Modificarea Codului Silvic din iunie 2017 și modificarea regulamentului de vânzare a masei lemnoase nu rezolvă problema crizei de resursă. Se estimează o scădere de 30 % a volumului ofertat de către Romsilva la licitațiile principale pentru 2018, față de 2017. Din cele 3 milioane mc rezervate de către Romsilva pentru exploatarea în prestație / regie vor ajunge doar parțial în piață pentru a diminua criza lemnului de foc penru populație, iar blocajele se amplifică. În concluzie, criza de pe piața lemnului are efecte sociale și economice grave”, a declarat Cătălin Tobescu, reprezentantul Fordaq România. 

Scade producția de lemn

Un raport al Consiliului Concurenței privind piața primară a lemnului arată că  indicele  mediu de recoltare este anual de 5,86 mc/ha în Cehia, de 5,00 mc/ha în Germania, de 3,13 mc/ha în Franta, de 3,47 mc/an în Polonia și de 2,15 mc/ha în România.

Creșterea naturală a pădurilor din România este în fiecare an de circa 5,4 m3/ha (conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică) sau de circa 7.8 m3/ha (în conformitate cu datele actualizate din  Inventarul Forestier Național). Potrivit aceluiași raport, Romania înregistrează o descreștere accelerată a suprafețelor destinate producției de lemn, datorită lipsei de accesibilitate a pădurilor și a extinderii ariilor protejate.

Pe de altă parte, conform raportului Price Waters Coopers, contribuția directă a industriei lemnului la formarea PIB în România a fost relativ constantă în ultimul deceniu (variind între 1,1% şi 1,5%).

Din acest punct de vedere, România se situa la nivelul anului 2014 pe locul 9 în cadrul Uniunii Europene (1,1% comparativ cu media UE de 0,4%). Dacă se consideră și efectul indirect și cel indus asupra economiei, industria silvică și de prelucrare a lemnului din România contribuie cu 3,5% la PIB.

În acest context, miercuri, 6 decembrie, are loc la București „Forumul Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi”. Acest eveniment este organizat de Fordaq România– Comunitatea Forestierilor, în parteneriat cu Consiliul Pădurilor și Dezvoltării Rurale. Tema principală de dezbatere este “Criza lemnului de foc. Criza de resursă în industria lemnului”. 

Cele mai citite

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...

Italia a despăgubit în premieră victime ale crimelor naziste

Italia a plătit pentru prima dată despăgubiri victimelor crimelor de război naziste, dându-le 800.000 de euro moștenitorilor unui bărbat ucis într-un masacru civil din...

Ucraina a rămas fără ajutoare de la SUA. Un republican apropiat de Trump a blocat un proiect al lui Biden

Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților, a respins miercuri cererea administrației Biden de a include 24 de miliarde de dolari pentru ajutoarele legate de Ucraina...
Ultima oră
Pe aceeași temă