4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăEconomieInvestiția în titlurile de stat nu se mai împiedică în scadența bătută...

Investiția în titlurile de stat nu se mai împiedică în scadența bătută în cuie

Cel puțin în ceea ce privește un depozit bancar, ai garanția că poți retrage banii oricând, fie și dijmuiți bine prin comisioane și fără să mai vadă dobânda stabilită pentru finalul perioadei de imobilizare a sumelor respective. Dar măcar banii puteau fi scoși la cerere, ceea ce nu era cazul până acum cu titlurile de stat. Așa cum era concepută schema finanțării statului de la populație inițial, cumpărai titlurile de stat doar de banii care îți prisoseau și despre care erai convins că nu îți vor fi necesari până la scadență. Și asta putea însemna destul de mult, chiar 5 ani dacă e să ne raportăm la prima emisiune din vara anului trecut.

Ei bine, lucrurile s-au schimbat începând din această lună, așa că titlurile de stat cumpărate prin Trezorerie pot fi răscumpărate din același loc. Sigur, nu se primește dobânda plătită până atunci, dar principala noutate este că banii nu mai pot fi blocați până la scadență dacă apar urgențele. Și mai atractive le-ar fi făcut o listare la bursă sau o reducere a maturităților, pentru că la 3-12 luni poți paria cu mai mare acuratețe că nu vei avea nevoie de banii alocați în acest scop până la scadență.

Să sperăm însă că acesta va fi următorul pas și că vom vedea titluri de stat pentru populație și la 12 luni pentru început (de un succes nebun s-ar bucură cele la 3 luni, practic cine ar mai merge cu banii la bancă în acest caz?). Singurul impediment ar fi infrastructura de distribuție, Finanțele nedispunând de prea multe centre de subscriere, iar sediile Trezoreriei fiind insuficiente. Un prim pas ar fi includerea ANAF în acest lanț al vânzării și răscumpărării de titluri de stat și, ulterior, obligarea CEC-ului să o facă, chiar dacă vor concura propriile produse de economisire.

Un pas revoluționar l-ar reprezenta însă subscrierea titlurilor de stat prin internet banking, iar la finalul perioadei de maturitate investiția să se întoarcă în contul posesorului acestora, acolo unde vor fi plătite de altfel și dobânzile cuvenite. De ce să mai bați drumul până la Trezorerie pentru subscriere, răscumpărare și încasarea dobânzii când acest lucru s-ar putea face direct în contul curent de unde au plecat banii spre Trezorerie în momentul demarării investiției? Ar fi o copiere a modelului „depozitelor online” pe care unele bănci îl oferă populației, la dobânzi un pic peste cele găsite la ghișeu. De această dată însă plasamentul ar beneficia de garanția statului, de lipsa impozitului pe dobândă și de randamentele mai atractive pe care le poartă în prezent certificatele de trezorerie.

Cum să refuzi așa ceva? Nu e simplu de implementat având în vedere inerția statului și toate procedurile birocratice de care acesta e atașat, dar, dacă te plângi că băncile sunt tot mai hrăpărețe și cer prea mult pentru a finanța Guvernul, atunci faci tot posibilul pentru a avea o alternativă solidă din partea populației.

Cele mai citite

Cererea ridicată și oferta limitată alimentează scumpirile locuințelor. Cât ar putea ajunge să coste un metru pătrat

Prețurile medii ale apartamentelor, atât vechi, cât și noi, au crescut semnificativ în septembrie, marcând o majorare de 15% față de aceeași perioadă a...

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...

Inteligența artificială: ce oportunități și ce riscuri prezintă tehnologia modernă pentru companii

Inteligența artificială (AI) nu mai este doar un termen la modă, ci o tehnologie implementată pe scară largă în diverse industrii. Totuși, utilizarea instrumentelor bazate...
Ultima oră
Pe aceeași temă