2.1 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăEconomieInflaţia, la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani

Inflaţia, la cel mai mare nivel din ultimii cinci ani

 
Inflația nu ține cont de războaiele politice și nici de învinuirile pe care coaliția Puterii le aruncă asupra BNR și, mai nou, asupra supermarketurilor. Prețurile la bunuri și servicii continuă să crească în ritm alert, inflația din luna aprilie atingând un record al ultimilor 5 ani. Potrivit datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică (INS), rata inflației din luna aprilie a.c. a fost de 5,2% faţă de aprilie 2017. Față de luna martie, creşterea a fost, luna trecută, de 0,5%. O rată anualizată a inflaţiei de 5,2% nu a mai fost consemnată din aprilie 2013. Creşterile anualizate de preţuri au fost, în aprilie, de 4% la mărfurile alimentare, de 7,2% la mărfuri nealimentare şi de 2,8% la servicii.  

Fructele și legumele, vârf de lance  

În luna aprilie, cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat la fructe și legume, una din cauze fiind apariția trufandalelor. Cartofii s-au scumpit cu 0,89%, iar pâinea și produsele de panificație – cu 0,43%. Alimentele al căror preț s-a diminuat semnificativ sunt ouăle (scădere de 6,89%) și zahărul (minus 2,06%). Scăderi nesemnificative de preţ s-au înregistrat și la făină, fasole boabe, citrice, telemea de oaie şi unt.

La capitolul mărfuri nealimentare, cel mai mult s-au scumpit gazele, cu 4,26%, tutunul şi ţigările, cu 2,4%, şi combustibilii, cu 1,63%. Și serviciile s-au scumpit în aprilie. Astfel, transportul aerian a costat cu 1,30% mai mult, iar serviciile de igienă şi cosmetică – cu 0,61% în plus. 

Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6%, prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Reprezentanții BNR au arătat că principala cauză pentru creșterea inflației o reprezintă majorările salariale succesive aplicate începând cu 2017. Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.

În luna februarie 2018, România a avut cea mai ridicată rată a inflaţiei din Uniunea Europeană, de 3,8%, media europeană fiind de 1,3%, potrivit datelor Eurostat.

Președintele Bursei de Valori București, Lucian Anghel, a declarat, recent, că inflaţia este un indicator foarte important, deoarece, cu cât majorarea preţurilor este mai mare, cu atât puterea de cumpărare a cetăţenilor scade şi, implicit, şi nivelul de trai. 

Cele mai citite

Procurorul general al Israelului solicită anchetarea soției lui Benjamin Netanyahu

Procurorul general al Israelului, Gali Baharav-Miara, a solicitat joi deschiderea unei anchete în cazul soției prim-ministrului Benjamin Netanyahu, Sara Netanyahu, în urma unor acuzații...

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...

China dezvăluie un nou avion de luptă cu performanțe uimitoare

Un nou avion de luptă chinezesc cu rază lungă de acțiune a fost observat în zborul său inaugural, atrăgând atenția lumii datorită designului său...
Ultima oră
Pe aceeași temă