8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieIlie Carabulea face scandal la Patria Bank

Ilie Carabulea face scandal la Patria Bank

Subiectul apare pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 2 august, fiind propunerea lui Ilie Carabulea. Totodată, Carabulea vrea să-i dea în judecată pe administratori pentru ”încălcarea îndatoririlor” faţă de bancă.

Un alt subiect aflat pe ordinea de zi este aprobarea remuneraţiei membrilor noului consiliu de administraţie al Patria Bank. De asemenea, în şedinţa extraordinară din 2 august a adunării acţionarilor, Ilie Carabulea cere ”aprobarea formulării acţiunii în răspundere contra administratorilor pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate”.

Pentru aceeaşi şedinţă Carabulea a propus şi un alt subiect: ”desemnarea persoanei însărcinate să exercite acţiunea în răspundere contra administratorilor în justiţie”. Banca anunţa în august 2017 că Ilie Carabulea a dat în judecată Patria Bank, pentru 40,6 milioane de lei.

Ilie Carabulea a solicitat atunci instanţei să oblige Patria Bank să îi plătească 40,66 milioane de lei, sumă aferentă acţiunilor răscumpărate de bancă, reiese dintr-un raport al instituţiei transmis de Patria Bank. Reprezentanţii băncii precizau atunci că plata respectivă nu este încă scadentă.

Ilie Carabulea este considerat a fi un apropiat al fostului mogul Sorin Ovidiu Vântu, aflat de ani buni în spatele gratiilor. 

Patria Bank a raportat pierderi de 19,01 milioane lei în primul trimestru al anului. Patria Bank (simbol bursier PBK) are o capitalizare de 229,39 milioane lei. Acţionarul majoritar al băncii este EEAF Financial Services BV din Amsterdam, cu 76,2% din acţiuni, în timp ce Ilie Carabulea deţine 10,8% din capital.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă