Guvernul urmează să prelungească măsura şomajului tehnic pentru angajaţii care vor avea nevoie în contextul înrăutățirii situației pandemice.
În același timp, Executivul va adopta o ordonanţă de urgenţă prin care se instituie măsuri de sprijin pentru părinţi. “Noi vom adopta din nou şomajul tehnic, astăzi, în şedinţa de Guvern. De fapt vom prelungi aplicarea şomajului tehnic, vom adopta o ordonanţă de urgenţă care să ofere sprijin pentru părinţii care se află acasă, pentru supravegherea copiilor care sunt în şcoală online şi, de asemenea, în şomajul tehnic intră şi alte categorii de profesionişti care vor putea primi un sprijin activ în cazul în care evoluţia pandemică se înrăutăţeşte”, a anunțat ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-un eveniment organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.
De asemenea, ministrul Muncii a menţionat că Guvernul intenţionează să permită contracte şi mai flexibile pentru angajatori şi angajaţi pe piaţa muncii. “Am flexibilizat ‘kurzarbeit’ şi l-am făcut mai accesibil, dar cred că în materie de flexibilizare relaţii de muncă se poate face mai mult şi avem pregătit, în momentul de faţă, un act normativ, să vedem dacă va fi ordonanţă sau proiect de lege, astfel încât să oferim posibilitatea şi unor contracte cu timp de muncă inegal, cum ar fi ‘casual work’ sau ‘job sharing’, ’employ sharing’ sau alte forme de astfel de contracte”, a precizat Raluca Turcan.