Bogdan Stanoevici, personajul principal din filmul “Cel Ales”, a făcut presei mai multe dezvăluiri din timpul filmărilor pentru producția regizată de Cristian Comeagă. Filmările au durat doi ani și s-a filmat în peste 50 de locații din București și din țară, dar au fost scene filmate și în Franța și Belgia.
Personajul lui Bogdan, domnul X, a fost racolat de Securitate si trimis in diferite misiuni în Franța și Belgia. Întâmplător sau nu, și în realitate, actorul a fugit din țară în 1989. Până să părăsească România, Bogdan a avut roluri importante în producții precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie,
Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice. În prezent, el este secretar de stat la Ministerul Culturii.
Asemeni personajului pe care îl interpretează în „Cel Ales”, Bogdan Stanoevici a părăsit România cu doar câteva luni înaintea Revoluției din 1989, stabilindu-se în Franța, unde și-a continuat cariera actoricească. A juat în teatre precum Sacha Guitry, La Bruyere, Grand Edgar și Grand Theatre de Paris și a ales să se întoarcă acasă aproape un sfert de veac mai târziu, la fel de neașteptat precum a plecat, lucru pe care-l face în film și “domnul X”, eroul filmului „Cel Ales”.
“N-aș merge până acolo încât să zic că acest scenariu a fost scris pentru mine, deși în momentul în care l-am citit, l-am întrebat pe Cristian – Tu ce grad de securist ai? Nu glumesc! Pentru că existau foarte multe similitudini între scenariu scris și viața mea. L-am întrebat de unde știi tu anumite lucruri din viața mea? În mod normal nu avea de unde să știe. Am regăsit foarte mulți pași din viața mea. E și un moment în film, când personajul ESCU îmi spune: a intervenit ceva, trebuie să pleci urgent la Paris. La mine a intervenit ceva și a trebuit să plec la Paris în 1989.”, ne-a mărturisit Bogdan.
Întrebat de jurnaliști despre relația pe care a avut-o cu Laura Cosoi pe platourile de filmare, acesta a vorbit deschis despre chimia dintre ei. “Laura a jucat foarte bine, a știut să treacă de la o stare la alta, nu a fost ușor să se transforme în mai multe ipostaze pe parcursul a două zile de filmare. Recunosc că dacă nu eram căsătorit, o luam de nevastă”, a glumit actorul.
Pe Bogdan Stanoevici îl puteți vedea din 24 aprilie în cinematografe alături de Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte. Filmul este produs de Domino Film și distribuit în cinematografele din România de InterComFilmDistribution.