6.7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuStarea lui Teo Trandafir se îmbunătăţeşte

Starea lui Teo Trandafir se îmbunătăţeşte

Starea deputatului PDL Teo Trandafir se îmbunătăţeşte, ea fiind deja capabilă să se ridice din pat şi să meargă, nu însă fără ajutor, au anunţat, marţi, reprezentanţii Clinicii AKH din Viena, precizând că, dacă progresele continuă, va fi mutată în salon în câteva zile, informeaza Mediafax.

 

„Starea doamnei Teodora Trandafir se îmbunătăţeşte continuu. Este în continuare sub atentă supraveghere la secţia de terapie intensivă, însă este deja pe picioarele ei şi poate merge, asistată”, arată, într-un comunicat de marţi, reprezentanţii clinicii vieneze AKH, unde fosta vedetă TV, actual deputat PDL, este internată.

Medicii afirmă că pericolul imediat pentru viaţa ei a fost depăşit cu succes, graţie eforturilor echipei interdisciplinare de specialişti.

„Vom supraveghea atent recuperarea funcţiilor organelor pacientei. În cazul în care progresele vor fi făcute în acelaşi ritm ca în ultimele zile, am putea s-o mutăm înapoi în salonul standard de la clinica de chirurgie până la sfârşitul acestei săptămâni”, a declarat profesorul Michael Gnant, de la Departmentul de Chirurgie al clinicii, citat în comunicat.

În 24 februarie, Teo Trandafir a fost supusă unei intervenţii chirurgicale majore, în urma complicaţiilor provocate de pancreatită şi a unei infecţii abdominale, anunţa atunci Clinica AKH. Părţile necrozate ale pancreasului au fost înlăturate şi s-a efectuat drenaj extensiv şi lavaj al cavităţii abdominale, precizau medicii, spunând că intervenţia a fost un „succes” şi adăugând că pacienta va rămâne sub observaţie în zilele următoare, la Terapie Intensivă.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată după ce medicii austrieci anunţau, la începutul lunii februarie, că Teo Trandafir a fost supusă unei proceduri endoscopice, că se recuperează bine şi că ar putea reveni în ţară „curând”. Ulterior, însă, externarea ei a fost amânată, din cauza unei complicaţii septice.

În 28 februarie, reprezentanţii Clinicii AKH din Viena anunţau că Teo Trandafir se recuperează după intervenţia chirurgicală la care a fost supusă, funcţiile vitale erau stabile, iar starea ei se îmbunătăţea constant. Ei se declarau optimişti şi spuneau că speră că în aproximativ o săptămână aceasta va respira fără ajutorul aparatelor. Totodată, şeful echipei medicale interdisciplinare care se ocupă de cazul lui Teo Trandafir, profesorul Michael Gnant, afirma în comunicat că se fac „progrese zilnice”.

La rândul său, profesorul Spiss, specialist anestezist, afirma că următorul pas în cazul lui Teo Trandafir va fi restabilirea funcţiei respiratorii proprii şi, implicit, deconectarea ei de la aparatele cu ajutorul cărora respiră.

Însă, în 3 martie, medicii austrieci anunţau că Teo Trandafir se luptă cu o pancreatită severă necrozată, care, deşi nu reprezintă o ameninţare imediată pentru viaţa ei, este o maladie care poate fi mortală şi care are o evoluţie imprevizibilă. „(Teo Trandafir, n.r.) se află sub tratament intensiv şi are nevoie de o îngrijire interdisciplinară optimă. Se află sub anestezie generală şi nu poate comunica. Va rămâne astfel în viitorul apropiat. Pentru a-i proteja viaţa privată, s-a decis ca din acest moment să se publice săptămânal un singur comunicat despre starea ei de sănătate”, anunţa clinica în comunicatul din 3 martie.

Teo Trandafir a fost transportată, în 11 ianuarie, cu un avion privat, la Clinica AKH din Viena, după şase zile de internare la Spitalul Elias, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie.

Cele mai citite

Elena Lasconi dezlănțuită la adresa Guvernului Ciolacu 2

România nu se poate schimba în bine cu aceiaşi oameni la butoane, care fac aceleaşi lucruri, a declarat luni seara preşedintele USR, Elena Lasconi,...

Astronauți aflați în spațiu, mesaj de Crăciun – VIDEO

Patru astronauți ai NASA, aflați în continuare pe Stația Spațială Internațională (ISS), au trimis un mesaj de Crăciun din spațiu, după ce o misiune...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...
Ultima oră
Pe aceeași temă