Soția celebrului actor Johnny Depp, actrița americană Amber Heard, judecată în Australia după ce a intrat ilegal în ţară cu cei doi câini ai săi, care nu aveau avizele necesare, își va prezenta cazul în fața tribunalelor, au informat, luni, mass-media locale citate de EFE, scrie Agerpres.
Citeşte şi: Soţia lui JOHNNY DEPP riscă 11 ani de ÎNCHISOARE. Care este motivul
Autoritățile australiene o acuză pe Heard de încălcarea legilor de carantină prin aducerea ilegală în Australia a celor doi câini ai săi, Boo și Pistol, cu avionul privat al lui Deep, în mai anul acesta, când actorul filma în statul Queensland, din nord-estul țării, viitorul film din seria Pirații din Caraibe.
Heard, care se declară nevinovată, a precizat că până acum nu era necesar să se prezinte în fața tribunalului, în pofida dorinței sale de a o face, relevă ediția australiană a ziarului ‘The Guardian’.
Citeşte şi: Johnny Depp vorbeşte pentru prima dată despre procesul legat de câinii lui, în Australia
„Decizia mea este de a mă apăra de aceste acuzații, cum se va vedea la viitoarea înfățișare a procesului. Sunt nerăbdătoare să mă prezint”, a declarat Heard într-un comunicat. Avocații actriței au cerut ca procesul, care se prevede să dureze cinci zile, să aibă loc la începutul anului viitor.
Dacă va fi găsită vinovată, Heard este pasibilă de 10 ani de închisoare și de o amendă de 73.825 de dolari (67.408 de euro) în Australia, o țară cu reguli foarte stricte privind carantina.