Showbizul românesc a mai pierdut un artist. Solista Angela Ciochină a fost găsită moartă în casa ei din Colentina, potrivit click.ro.
Trupul artistei a fost găsit de persoana care se ocupa de curățenia locuinței artistei.
Astfel, Angela Ciochină a pierdut lupta cu ciroza hepatică cu care a fost diagnosticată în 2009. În ultimele sale zile aceasta s-a dedicat compoziței, în speranța că va reveni pe scenă cândva.
”Mă descurc destul de greu, am două doamne care mă ajută. Ele îmi fac mâncare şi ele fac curat. Eu compun toată ziua, vreau să revin pe scenă şi vorbesc cu fanii pe Facebook. Chiar dacă este foarte greu, ei îmi dau putere şi sper să reuşeşc să înving boala", povestea Angela Ciochină într-o conversaţie purtată în urmă cu doar câteva zile cu reporterul Click.
Angela Ciochină a fost fată de preot și a absolvit conservatorul “Ciprian Porumbescu” din București (1974-78) fiind colegă de generație cu regretata Mihaela Runceanu. Cântăreaţa s-a născut în comuna Urecheni (judeţul Neamţ) şi a lansat şlagărele “Odată cu cîntecul”, “Am vrut” şi “Salcâmul de pe strada mea”.