La aproape doi ani de la lansarea hitului „Ai sa-ntelegi” si albumului „Jurnal”, impreuna cu Moni-k, Papa Jr. revine in peisajul muzical romanesc cu un album original si cu o noua formula de scena, pregatit sa mai scrie o pagina in cariera sa artistica. La finele anului trecut artistul a terminat inregistrarile pentru cel mai noul album al sau, „Ce e iubirea?”. Timp de aproape doi ani, Papa Jr. a lucrat la cele 12 piese pentru ca rezultatul sa fie cel pe care si-l dorea: un album de autor cu piese extrem de bine lucrate si cu un nou sound. Exigent cu sine, artistul nu a vrut sa finalizeze albumul decat atunci cand piesele au sunat asa cum si-a dorit. Astfel ca 2006 il gaseste pe Papa Jr. in pragul lansarii celui de-al treilea album din cariera sa artistica. Noul material muzical este complet diferit de albumele anterioare. Pe langa deja consacratul featuring cu Moni-k, a colaborat cu alte patru voci de exceptie: Nico, Alexandra Ungureanu, Paula Seling si Simona Nae. O alta noutate a acestui album este faptul ca Papa Jr. a inregistrat toate piesele intr-o noua formula, care se va regasi si pe scena, sub denumirea de Papa Jr. & Co. Este foarte mandru de noul sau band, format din: Pampon – toba (fostul tobosar de la Voltaj), Capitanu' – bas si Traian – chitara. Albumul „Ce e iubirea?”, semnat integral Papa Jr., reuneste mai multe genuri muzicale: R&B, reggaeton si dance hall. O colaborare inedita o constituie si interventia lui The Scorpion la piesa „Unul si nu doi” feat. Simona Nae. The Scorpion este din Caraibe, iar Papa Jr. l-a remarcat la un spectacol cand acesta canta atat vocal, cat si la steelpans si clapa. Papa si-a dorit mult ca The Scorpion sa participe pe albumul lui si a fost surprins cand acesta a acceptat imediat colaborarea. La finalul lui 2005, videoclipul primului single „Cine” feat. Moni-k, regizat de Dragos Buliga, a surprins placut. Videoclipul a fost filmat intr-o hala imensa, unde au fost construite doua decoruri care reprezentau doua planuri diferite: unul al iubirii dezlantuite si unul al interpretilor: Papa, Moni-k & Co. Desi frigul era la el acasa, acestia au reusit sa se „mobilizeze” cu multe ceaiuri si sa demareze filmarile dupa noua ore, timp in care Moni-k a fost machiata si coafata.