Patru tineri constanteni, pasionati de muzica rock, s-au intalnit in urma cu aproximativ un an si au format o trupa rock – „Panndora”. Fanii si i-au castigat inca de la primul concert sustinut intr-o rockoteca din Constanta. Cu toate ca muzica lor – rock melodic – nu era chiar potrivita pentru un astfel de loc, au fost aplaudati de public. Desi castigurile materiale cam lipsesc, cei patru sunt fericiti atunci cand canta si incanta iubitorii de rock. Mircea Ciresaru, solistul trupei, este ambitios: „Vrem sa devenim cunoscuti si pe plan national, nu numai local, asa ca in ianuarie sau februarie cel mai tarziu ne propunem sa inregistram niste piese in studio. Vom selecta apoi una sau doua dintre ele pentru care vom face si videoclipuri. Punem la cale si un album, insa nu am stabilit concret cand anume va fi lansat”.