Palatul Festivalurilor de la Cannes a fost evacuat, sâmbătă spre orele serii, timp de câteva minute, din motive de securitate, au constatat corespondenți ai agenției France Presse, citați de Agerpres.
Proiecția pentru presă a filmului "Le Redoutable" de Michel Hazanivicius a fost întârziată din acest motiv cu câteva minute.
Poliția municipală a precizat pentru AFP că evacuarea a fost motivată de găsirea unui obiect suspect într-o sală de proiecție. Polițiștii au precizat jurnaliștilor prezenți că a fost vorba despre un obiect uitat.
Echipe de poliție dotate cu câini antrenați în căutarea explozivilor au putut fi văzute în interiorul clădirii. În scurt timp, publicul alcătuit din mai multe sute de persoane a putut reveni în sala de spectacol.