17.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuMarcel Pavel, în vizorul Fiscului. Ce avere are artistul

Marcel Pavel, în vizorul Fiscului. Ce avere are artistul

Marcel Pavel a fost inclus în lista de 300 de români cu averi suspecte, verificaţi cu prioritate de ANAF. Artistul a spus că nu se teme că este controlat.

Acum, se compară declaraţia oficială de venituri, pe care artistul a depus-o, cu ce s-a găsit în conturile sale. ”Nu mă tem că sunt controlat. Spre deosebire de alţii, cânt doar pe factură. Oricum, nu m-a anunţat nimeni că sunt controlat”, a declarat, pentru Click!, Marcel Pavel.

În cazul în care se vor găsi nereguli, inspectorii vor aplica un impozit de 16% pe averea nedeclarată şi se poate ajunge şi la deschiderea unui dosar penal.

În plus, Marcel Pavel va fi chemat la sediul ANAF ca să explice o eventuală neconcordanţă. «Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile“, a declarat, recent, preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.  

Onorariul lui Marcel Pavel este de 3.000 de euro pe concert. Artistul locuieşte într-o vilă, aflată în cartierul Băneasa, din Capitală. Casa are subsol, două etaje şi mansardă şi este mobilată modern.

Totodată, Marcel Pavel conduce o Toyota Land Cruiser, care costă aproximativ 50.000 de euro.

Marcel Pavel nu este singurul artist a cărui avere este verificată de ANAF. Recent, averile altor artişti, între care se numără şi Smiley, au intrat în vizorul inspectorilor. Procesul a început din februarie, au fost controlate 313 persoane, iar până acum au stabilit că 220 dintre ele au o mare problemă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă