Doamna Lenuta Surugiu, de la Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi, piaptana cu gratie o peruca nou-nouta, bruneta si foarte bogata. „Este cea mai noua creatie a noastra si intra diseara la spectacol. Am lucrat la ea o saptamana zi si noapte. Noi aici nu avem program. Cand este urgenta, executam comanda. Publicul nu te asteapta si nici nu vine la a doua proba. Suntem o echipa de cateva sute de oameni care are termene extrem de stricte. Nu ne jucam aici”, a precizat Elena Surugiu, cel mai vechi peruchier al Teatrului National „Vasile Alecsandri” din Iasi. „Doamna Lenuta”, cum o stiu toti, l-a prins pana si pe Miluta Gheorghiu, confectionandu-i ultimele peruci. Meseria a invatat-o de la vechiul peruchier si a trecut ulterior prin mai multe „reciclari” la Bucuresti. Dupa o viata de lucrat cu par de om, dar si de capra ori de bivol, Elena Surugiu are si discipoli, pe Dana Ermila, care are si ea peste 15 ani de vechime. Ce podoabe fac zilnic? Raspund singure. „Cel mai greu a fost un spectacol cu masti in care am folosit mai multe zeci de peruci. Am lucrat mustati celebre, lipite cu etilmastic, o substanta care nu produce iritatii ale pielii. Lucrarea care pot sa spun ca ne-a solicitat mult este maioul cu par pe care l-am folosit intr-o piesa rusesca, "Inima de caine". Are si maneci cu par”, explica doamna Lenuta. Achizitorul teatrului, Nicolae Cazuc, cumpara par „la kilogram” de la frizerii sau de la firme specializate din Bucuresti. La constructia perucilor se foloseste si par sintetic, dar acesta este de unica folosinta si nu se poate pieptana ori fixa.
