2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuLansarea cartii lui Doru Ionescu, cu personajele in sala

Lansarea cartii lui Doru Ionescu, cu personajele in sala

Una dintre cele mai reusite lansari de carte din ultima vreme a fost cea din Club A a cartii lui Doru Ionescu, „Timpul chitarelor electrice. Jurnal de calatorie in arhiva TVR. Volumul 1”, aparuta la editura Humanitas Educational. Coorganizatori au fost Club A, Televiziunea Romana si Humanitas Educational. Amfitrionii manifestarii au fost Dana Papadima, directoarea editurii Humanitas Educational, Florian Pittis si, bineinteles, fericitul autor, apreciat de toti cei prezenti pentru enorma cantitate de munca din ultimii ani, care sta la baza lucrarii, si ca semnatar al primei lucrari serioase de reconstituire a unei intregi epoci artistice (muzica pop-rock-folk a anilor '60-'80). Toti cei care au vorbit au salutat faptul ca realizatorul acestui demers de pionierat este un om tanar, din afara fenomenului, pe care nu l-a trait direct (nascut in 1965, a absolvit Facultatea de Aeronautica), dar care a fost mai harnic si mai serios decat multi dintre cei care detin amintiri sau arhive imense. Rand pe rand, s-au perindat prin fata microfonului Nicu Alifantis, Iulian Vrabete, Andrei Oisteanu, Florin Silviu Ursulescu, Mircea Baniciu, Paul Nanca, Mircea Florian, Adrian Soaita, Geo Truica, Nicoleta Paun, Costin Petrescu, Mircea Dragan.
In interventia sa, binecunoscutul om de cultura Andrei Oisteanu a definit cele cinci paradoxuri ale miscarii muzicale a anilor '60-'70, traita de el si de fratele sau, actualmente newyorkezul Valery Oisteanu, „la cald”, in acei ani: miscarea hippie a fost o miscare de stanga, acceptata in Occident, dar respinsa in Estul comunist, din cauza incompatibilitatii dintre sistemul dictatorial si esenta ei eliberatoare; desi ne aflam la portile Orientului, apelul la filozofia orientala ne-a venit din Occident; in acei ani, apelul la traditie si folclor s-a facut prin avangarda muzicala; in aparitiile tv de-atunci, artistii erau „castrati”, cenzurandu-li-se fiecare gest, totusi avem inregistrari extraordinare, situatie similara cu a poetului evreu Paul Celan, care spunea „scriu in limba asasinilor parintilor mei”; in sfarsit, acum cel care face aceasta reconstituire, Doru Ionescu, este un om complet din afara sistemului. Autorul si-a definit cartea si seria de emisiuni tv ca un puzzle: „Din numele importante, unele sunt tratate mai bine, mai complet, altele mai putin, in functie de hazardul odiseii cautarii in arhiva TVR. Semnificativ este ca cele mai importante descoperiri nu sunt cele de pe benzile inregistrate cu numar de inventar, ci cele salvate de anonimi, pe benzi cu Ceausescu sau prin alte procedee”. Cu aceasta ocazie s-a lansat si noul proiect „Muzeul Rock”, care apeleaza la toti cei care detin inregistrari, fotografii, documente din acei ani pentru constituirea unei arhive recuperatoare. Cum spunea cineva, din fericire, cultura este singurul domeniu in care se poate face „restitutio in integrum”! O noua lansare, de data aceasta pentru publicul larg, va avea loc tot in Club A, marti, de la ora 17.

Cele mai citite

Un nou tip de înșelătorie vizează utilizatorii de dispozitive Apple, inclusiv iPhone, iPad și Mac

Un nou tip de înșelătorie vizează utilizatorii de dispozitive Apple, inclusiv iPhone, iPad și Mac, printr-un mesaj care anunță că Apple ID-ul lor a...

Un înalt oficial NATO cere liderilor să se pregătească pentru un scenariu de război

Un oficial NATO de rang înalt a subliniat, luni, importanța pregătirii companiilor pentru un posibil scenariu de război, cerându-le să își adapteze liniile de...

Un avion de marfă DHL s-a prăbușit în apropierea aeroportului Vilnius din Lituania: un mort și trei răniți

Un avion cargo Boeing 737-400 operat de Swiftair pentru DHL s-a prăbușit luni dimineața în apropierea Aeroportului Vilnius din Lituania, provocând moartea unui membru...
Ultima oră
Pe aceeași temă