5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuJanet Jackson își surprinde fanii după o lungă perioadă de tăcere. Ce...

Janet Jackson își surprinde fanii după o lungă perioadă de tăcere. Ce le-a spus artista

Cântăreaţa americană Janet Jackson le-a făcut o surpriză fanilor ei din lumea întreagă, cu ocazia zilei sale de naştere, sâmbătă, prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, în care a anunţat că va lansa un nou album de studio şi va susţine un turneu mondial în anul 2015, informează Mediafax.

Potrivit site-ului publicaţiei The Hollywood Reporter, artista americană a publicat sâmbătă pe contul ei de Twitter un link către o înregistrare video, în care a făcut anunţul: „V-am promis că veţi auzi acest lucru chiar de la mine şi acum aveţi ocazia de a-l auzi. În acest an: cântece noi; un turneu mondial nou; un nou concept. Am ascultat ce aveaţi să-mi spuneţi. Să continuăm această conversaţie!”.

Citește și: FOTO + VIDEO. Julio Iglesias Junior, păcălit de Gâdea să spună ”Jos Băsescu”. Cum a comentat managerul artistului

Făcând, probabil, referire la titlul noului album sau la titlul primului single de pe noul material discografic, acel mesaj de pe Twitter al cântăreţei americane a fost însoţit de mesajul „My Conversation” („Conversaţia mea”) şi de hashtag-ul „Conversations In A Cafe” („Conversaţii într-o cafenea”).

Cel mai recent album de studio al cântăreţei Janet Jackson, care a împlinit sâmbătă vârsta de 49 de ani – „Discipline”, al 10-lea din discografia sa -, a apărut pe piaţă în anul 2008, prin intermediul casei de discuri Island. Acel album a fost urmat de o colecţie Greatest Hits în anul 2009.

În ultimii ani, Janet Jackson a dispărut aproape complet din viaţa publică şi a evitat atenţia presei internaţionale, adoptând un stil de viaţă foarte discret şi locuind mai mult în Orientul Mijlociu, alături de cel de-al treilea soţ al ei, omul de afaceri Wissam Al Mana.

În anul 2013, cântăreaţa americană a dezvăluit că s-a căsătorit în secret cu omul de afaceri Wissam Al Mana, în cadrul unei ceremonii private, care a avut loc în anul 2012.

Citește și: Robbie Williams şi soţia lui, daţi în judecată pentru hărţuire sexuală

Janet Jackson şi-a început relaţia cu Wissam Al Mana, care este cu aproape zece ani mai tânăr decât ea, în vara anului 2010.

Artista a avut anterior o relaţie cu producătorul muzical Jermaine Dupri, care a durat şapte ani.

Janet Jackson s-a căsătorit în 7 septembrie 1984 cu James DeBarge, însă căsnicia lor a fost anulată în justiţie pe 18 noiembrie 1985. Artista s-a căsătorit în 31 mai 1991 cu René Elizondo, de care a divorţat pe 13 martie 2000.

Vedeta este cea mai mică dintre cei nouă copii ai familiei Jackson şi, exceptându-l pe Michael Jackson, este singura care s-a bucurat de succes în cariera solo, reuşind să vândă peste 100 de milioane de albume în lumea întreagă, de la debutul ei, din anul 1982. De-a lungul anilor, artista americană a fost recompensată cu şase premii Grammy, 12 American Music Awards, 33 Billboard Music Awards, 10 MTV Video Music Awards, două premii Emmy şi un Glob de Aur.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă