Grace Kelly nu ar fi putut niciodată să fie comună: fiecare scenă în care îşi întorcea capul era, de fiecare dată, perfectă. Păşea prin cameră cu graţia unei dansatoare. Dar era, totuşi, foarte umană, reală. Nu exista zâmbet mai candid şi mai plin de voioşie decât al ei şi nici ochi albaştri, scăldaţi în lacrimi mai credibili decât ai ei.
Viitoarea regină a micuţului stat european Monaco s-a născut în Philadelphia, pe 12 noiembrie 1929. Tatăl ei, Jack, fusese campion olimpic la canotaj de trei ori, iar mama ei, Margaret Majer Kelly, înotătoare, model şi prima femeie care a predat educaţie fizică la Universitatea din Pennsylvania.
Grace Patricia a fost al treilea din cei patru copii ai cuplului Kelly şi singura care nu ieşea în evidenţă prin nimic în familie: Peggy, favorita tatălui, era cea mai mare, John Jr. era singurul băiat, iar Lizanne era bebeluşul. Familia o caracteriza pe Grace prin ceea ce nu era: nu era sportivă, nu îi plăcea să se distreze şi era bolnăvicioasă, notează revista americană Vanity Fair.
Actriţa şi-a petrecut întrega copilărie jucându-se cu păpuşile. „Ea nu era ca noi, se născuse cu o serenitate pe care nici unul din noi nu o avea”, va explica, mult mai târziu, Lizanne. Când erau copii, Grace i-a spus surorii ei mai mici: „Când o să fiu mare, o să fiu prinţesă”.
A luat lecţii de dramaturgie la Academia Americană de Artă Dramatică, din New York. Înainte să ajungă la Hollywood, a lucrat ca actriţă şi model: făcea reclamă la ţigări şi apărea pe coperţile revistelor Cosmopolitan şi Redbook.
Nimeni nu putea fi atât de strălucitoare, serenă, încrezătoare şi stilată precum ea. În primul ei rol mare, în filmul „Mogambo” (1953), tânăra a vrăjit oamenii. Pelicula lui John Ford, cu jungla africană, în care Grace Kelly şi Ava Gardner se luptă pentru dragostea lui Clark Gable, nu are o miză profundă, însă transformările emoţionale prin care trece Grace te obligă să nu îţi dezlipeşti ochii de ecran.
Cu rolul din „Mogambo”, al treilea film în care joacă, este nominalizată la Oscar şi primeşte un Glob de Aur. Va colabora cu Alfred Hitchcock în trei filme acum clasice: „Dial M for Murder”, „Rear Window” şi „To Catch a Thief”. Cu filmul „The Country Girl” câştigă Oscarul pentru cea mai bună actriţă şi un Glob de Aur, în 1954. Cariera cinematografică a lui Grace Kelly s-a redus la 11 filme.
Dualitatea ei ca actriţă – din femeia diafană, în femeia puternică – a fost exploatată din plin de Alfred Hitchcock, mai ales în „Dial M for Murder”. Săruta extraordinar de convingător: în „Mogambo”, când îl sărută pe Clark Gable, el pare alarmat de sentimentul pe care i-l provoacă, iar, în „The Bridges at Toko-Ri”, îşi sărută soţul condamnat pentru ultima dată, încât poţi să juri că legătura dintre cei doi nu e doar în film (în realitate, cei doi chiar aveau o aventură).
Cu mâinile acoperite
Grace a fost genul de femeie care a purtat mănuşi albe întreaga viaţă. Degetele ei lungi mimează grija, dezmierdarea ori frământarea, scria ziarul britanic The Independent. Ceea ce te atrage şi acum la Grace Kelly era faptul că îi placea compania bărbaţilor. Îi plăceau discuţiile, îi plăcea să fie cucerită. Deşi s-a spus că Grace Kelly a avut aventuri cu toţi actorii cu care a jucat, multe din poveşti nu au fost dovedite.
„Talentul ei este să inspire pasiunea ilicită”, spunea un critic de film, despre actriţă. Grace nu a fost niciodată fata descoperită după o reclamă la suc, care a fost imaginea unei prăjituri, care, din starletă, a devenit un star de cinema. Grace Kelly era o tânără bogată, care nu a făcut presiuni asupra nimănui şi nu a tras sfori pentru un rol. Ba, mai mult, când a semnat cu MGM, a obligat studiourile să îi ofere condiţii speciale, scria Time Magazine, într-un articol publicat în 1955.
Niciodată nu a urmat regulile de la Hollywood. Nu a încercat să se împrietenească cu cei care scriau recenziile, nici nu a răspuns întrebărilor prea personale de la interviuri. Chiar şi circumferinţa bustului, a taliei şi şoldurilor au rămas necunoscute, când toate actriţele din epocă se lăudau cu formele lor. Un reporter a întrebat-o odată dacă poartă cămaşă de noapte. Iar Grace i-a răspuns: „Nu cred că e treaba nimănui ce port eu în pat. Omul trebuie să mai păstreze şi pentru el anumite lucruri, altfel viaţa sa e doar o pagină de revistă”. Până la urmă, presa a fost nevoită să se mulţumească cu Grace Kelly – actriţa, şi să comenteze doar filmele ei.
„Când Ava Garder se suie într-un taxi, şoferul ştie că e Ava Gardner. La fel şi Lana Turner sau Elizabeth Taylor. Mai puţin eu. Eu nu sunt niciodată Grace Kelly. Eu sunt aceea care seamănă cu Grace Kelly”, mărturisea actriţa.
Astăzi, Grace Kelly este un look, imaginea unei femei clasice, elegante, sensibile şi practice, dar extrem de glamour, explică Jenny Lister, curator al Victoria & Albert Museum, citată de The Independent.
Când Grace a murit, actorul James Stewart spunea: „Grace aducea lumină în viaţa mea, aşa cum aducea în a oricui. De fiecare dată când o vedeam, mă simţeam ca într-o zi de vacanţă, a mea şi numai a mea.”
