Actorul britanic Robert Pattinson s-a logodit cu interpreta engleză de muzică hip-hop, FKA Twigs, după doar șase luni de relație, informează contactmusic.com.
Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea imaginile cuRobert Pattinson și logodnica lui, FKA Twigs
Citește și: Ben Stiller, îngrijorat pentru cariera lui. Care este motivul
Primul care a lansat informația a fost cântărețul T-Pain. Interpretul a spus că FKA Twigs, cu numele real Tahliah Debrett Barnett, nu va contribui la albumul lui, pentru că s-a logodit.
Deși reprezentanții cuplului nu au comentat informația, două surse apropiate starurilor au spus că cei doi s-au logodit, potrivit publicației People.
În plus, T-Pain a încercat să reducă efectele afirmației lui, printr-un comentariu pe contul lui de Twitter, în care a scris că, de fapt, afirmația a fost o farsă de 1 aprilie.
Pattinson, în vârstă de 28 de ani, și Twigs, în vârstă de 27 de ani, au fost fotografiați pentru prima dată împreună în luna septembrie.
De asemenea, cuplul a fost suprins în luna decembrie, în Miami.
Citește și: Văduva și copiii lui Robin Williams, termen limită pentru împărțirea averii
„Vrea să se căsătorească cu ea. Sunt de nedespărțit atunci când sunt împreună. Trăiesc în casa lui”, a spus unul dintre prietenii cuplului, care a confirmat faptul că cei doi s-au logodit.
În anul 2014, Twigs a scris pe contul ei de Twitter că este dezgustată de atacurile rasiste la adresa ei, generate de presupusa ei relație cu Robert Pattinson.
„Sunt cu adevărat șocată și dezgustată de mesajele rasiste de pe pagina mea. Rasismul este inacceptabil în lumea reală și este la fel de inacceptabil online”, a scris interpreta.
Actorul a avut o relație cu Kristen Stewart, alături de care a jucat în filmele „Twilight”.