Interpretul Gabriel Cotabiţă s-a readaptat la viaţa cotidiană. El a fost surprins, marţi, la cumpărături, alături de fiica lui cea mare, Aela.
Artistul, în vârstă de 59 de ani, este slăbit, dar zâmbitor, merge încet şi, din când în când, o prinde de braţ pe Aela, potrivit click.ro.
Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea imagine cu Gabriel Cotabiță și fiica lui, Aela.
Îmbrăcat lejer, în pantaloni de trening, un tricou alb, tenişi, şapcă trasă pe ochi şi ochelari cu lentile heliomate, care să-l protejeze de soare, Cotabiţă a mers într-o scurtă plimbare la sucursalele a două bănci din zona Pieţei Amzei din Bucureşti. Cântăreţul s-a oprit apoi la o cofetărie, de unde a cumpărat pateuri şi câteva prăjiturele.
„Gabi ne uimeşte pe toţi. S-a readaptat foarte bine după întoarcerea acasă, a avut parte de linişte, respectă indicaţiile medicilor şi mai ales este foarte optimist”, a mărturisit, pentru Click!, un apropiat al cântăreţului.
Cu două săptămâni înainte de a fi externat, artistul a fost supus unei intervenții la Spitalul Floreasca, prin care i s-a montat un defibrilator cardiac automat, pe care îl va purta toată viaţa. Scopul dispozitivului medical este de a preveni apariția unui episod similar celui din mai 2015, când problemele cu inima aproape l-au ucis. Bateriile unui astfel de defibrilator rezistă până la șase ani, iar schimbarea lor se face printr-o operațiune foarte simplă.