17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuCristina Stamate si... Fat-Frumos!

Cristina Stamate si… Fat-Frumos!

Frumoasa, exuberanta, cu un tonus de invidiat, peste actrita Cristina Stamate se pare ca timpul refuza sa-si puna amprenta. Care este secretul? Il pastreaza deocamdata pentru ea…
– Doamna Cristina Stamate, de unde aveti atata forta, de unde vine atata pofta de viata, cum reusiti sa va pastrati un asemenea tonus?
– Aceasta intrebare mi-a mai fost pusa de o doamna la piata, pentru ca eu acolo imi fac veacul. Imi place grozav sa merg la piata, sa fac cumparaturi, sa vad piata, colorata, frumoasa. Si aici, si in strainatate! Vreau sa spun ca, pe unde am fost, unul dintre lucrurile pe care doream sa le vad era piata. Si, sa revin, m-a intrebat o doamna in felul urmator: "Ce mancati, doamna Cristina, de aveti atata energie?” Si eu, apucata de streche si plina de umor, i-am raspuns: "Jar mananc, doamna, precum calul lui Fat-Frumos!”.
– Si, pentru ca tot ati adus vorba despre calatorii, in tara si in lume, ati fost pusa vreodata in situatii dificile sau, de ce nu, comice?
– Au fost multe, insa una dintre ele a fost cu adevarat fantastica. Si este vorba despre o deplasare, de fapt despre un turneu in Egipt, in urma cu multi ani, cu teatrul "Constantin Tanase”, unde am stat doua luni si jumatate, timp in care am prins temperaturi de peste 52 de grade. Cand am coborat din avion, am simtit ceva, asa, cum as fi deschis un cuptor si mi-am bagat capul acolo, respirand acel aer fierbinte. Nu ieseam decat foarte rar afara din hotel Ð acolo aveam aer conditionat Ð, iar de jucat, norocul nostru era ca aveam spectacole doar noaptea. Dar femeia din mine nu rabda sa stea departe de acele vitrine extrem de apetisante. Si de aici incepe aven-tura in Egipt. Eram cu o prietena de-a mea si ne-am oprit in fata unui magazin cu bauturi. Acolo, probabil ca din cauza caldurii foarte mari, nu sunt asa de interesante ca la noi. Cred ca alcoolicii romani s-ar vindeca imediat in Egipt! In plus, sunt si foarte scumpe. Cum spuneam, ne-am oprit in fata unei vitrine si am inceput sa fac pe experta: "Coniacul ala este asa, bautura aia este asa…” Si deodata aud in spatele meu pe cineva vorbind in romanes-te, cu un accent ardelenesc extraordinar: "Mai buna ca o tuica de Zalau nu e nimic!”. Ma intorc ui-mita si vad un arab frumos, care semana perfect cu Omar Sharif (prototipul arabului perfect, pentru ca cine – vorbesc de aceia din generatia mea – nu isi aminteste de filmul "Dr. Jivago”?), imbracat intr-o camasoaie lunga de-a lor. Nu imi venea sa cred ca el imi spusese acele cuvinte! Cum de stia romaneste atat de bine si de ce avea accent ardelenesc? In prima faza, si eu, si prietena mea am fost de-a dreptul soca-te, dupa care ne-a lamurit omul: facuse facultatea la Timisoara si, uite asa, invatase foarte bine limba romana cu accent ardelenesc! Acel barbat arab ne-a devenit prieten si, in acelasi timp, si un ghid util, pentru ca prin intermediul sau am aflat o gramada de lucruri pe care nu le stiam. A fost extraordinar! Dupa atat timp, inca imi aduc aminte de acel accent ardelenesc si parca il aud in urechi.
– In afara de teatru, ce alte pasiuni mai aveti?
– Multe si constante. Dar una din-tre ele si cea mai cunoscuta pentru ca am vorbit foarte mult despre asta Ð ca asa pot vorbi despre ce vreau la mine acasa si tot nu afla lumea Ð este pasiunea pentru arta culinara. Si nu numai ca fac un ostropel bun! Dar am scris chiar o carte de bucate care asteapta sa vada in curand lumina tiparului.
– In ce piesa jucati acum la Teatrul Tanase? Unde va pot intalni admiratorii de-o viata sau chiar si cei care de-abia v-au cunoscut?
– "Colea”, pe Lipscani! Si mai exact in "Te astept diseara pe Lipscani”, este titlul unui spectacol care mie imi este foarte drag si care, in acelasi timp, mi se pare un titlu destept. Este primul spectacol a carui premiera a avut loc aici, in noua noastra locatie, unde suntem exilati pana cand se vor termina reparatiile la teatrul nostru de pe Calea Victoriei, dar si primul spectacol care a adunat intreaga trupa a Teatrului Constantin Tanase. Pentru ca oamenii sa ne "ia urma”, ca sa zic asa, spectacolul se numeste… "Te astept diseara pe Lipscani”. Deci va asteptam!

Cele mai citite

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...

Circulația feroviară în centrul Germaniei a fost întreruptă din cauza unei defecțiuni tehnice

Serviciile feroviare din centrul Germaniei au fost întrerupte sâmbătă din cauza unei defecţiuni tehnice, a anunţat Deutsche Bahn. Trenurile au rămas în staţii până...
Ultima oră
Pe aceeași temă