Cântăreaţa americană Cher şi-a amânat, luni, mai multe concerte din turneul său din America de Nord, din cauza "unei infecţii virale acute", informează Mediafax.
Artista americană trebuia să îşi înceapă turneul pe 15 septembrie, în Allentown, Pennsylvania, urmând să susţină şi două spectacole în New York, la faimoasa Madison Square Garden.
Cher a amânat primele concerte, care ar fi trebuit să aibă loc joi, la Albany, în statul New York, şi sâmbătă, în New Hampshire, iar spectacolele vor avea loc în luna octombrie.
Artista în vârstă de 68 de ani, care, în 2002, a pornit într-un turneu de adio, pe care încă nu l-a încheiat, a adăugat 14 concerte la lista de spectacole pe care ar urma să le susţină, după ce a petrecut două luni pe drum pentru o serie de show-uri care s-a terminat la mijlocul lunii iulie.
Cher a fost o prezenţă constantă în fruntea topurilor muzicale internaţionale încă din anii 1960. Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numără "I Got You Babe", "If I Could Turn Back Time", "The Shoop Shoop Song (It's In His Kiss)" şi "Believe".