6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieFoto interviuActorul George Clooney a închiriat o insulă întreagă pentru nuntă

Actorul George Clooney a închiriat o insulă întreagă pentru nuntă

Actorul american George Clooney se va căsători civil cu iubita sa, Amal Alamuddin, vineri, la Londra, înainte de a pleca spre Italia, unde va avea loc o ceremonie mai elaborată, alături de familie şi prieteni, pe 27 septembrie, relatează Mediafax.

Părinţii celor doi vor fi prezenţi la ceremonia formală de vineri, în timp ce prietenii şi restul membrilor familiilor vor participa la petrecerea care va fi organizată în Italia, peste două săptămâni.

Nunta lui Clooney cu Amal Alamuddin va avea loc pe o insulă privată din Veneţia, potrivit unei surse citate de tabloidul britanic The Daily Mirror.

Aceeaşi sursă susţine că întreaga insulă a fost rezervată pentru eveniment, printre persoanele implicate direct în organizare numărându-se May Salman, o mătuşă a viitoarei mirese, şi cei doi verişori ai acesteia, Ramzi şi Makram.

Speculaţiile privind cavalerul de onoare al lui Clooney continuă, Brad Pitt şi Matt Damon fiind în topul preferinţelor vedetei de la Hollywood pentru a îndeplini acest rol.

Ideea unei ceremonii private restrânse este în acord cu declaraţiile unei surse apropiate cuplului, care a spus recent: "Nu va fi o nuntă uriaşă, în stil Hollywood, cu Julia Roberts şi Sandra Bullock călătorind în Italia pentru o săptămână… Cei doi vor ca nunta să fie un eveniment intim, cu cine amuzante şi relaxate, după ce îşi vor fi spus unul altuia jurămintele".

Anunţul privind locul unde se va desfăşura ceremonia a fost făcut chiar de actorul american. "Mi-am întâlnit viitoarea mireasă aici, în Italia, şi mă voi căsători cu ea, în câteva săptămâni, la Veneţia", a declarat Clooney duminică, la Florenţa, unde a participat împreună cu viitoarea soţie la o gală umanitară organizată în Palazzo Vecchio.

Potrivit presei tabloide, Amal Alamuddin va purta o rochie de mireasă marca Alexander McQueen, ea fiind văzută recent la sediul central al casei de modă. Aceeaşi casă de modă a creat şi rochia de mireasă a ducesei Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii.

În luna august, avocata britanică a depus actele necesare pentru obţinerea permisiunii de a se căsători în afara ţării, o procedură cerută de Marea Britanie tuturor cetăţenilor săi care se căsătoresc în străinătate.

George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013, la Londra, potrivit revistei People.

George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Însă el nu a dat niciodată impresia că şi-ar fi dorit să se mai implice într-o relaţie pe termen lung, după divorţul de actriţa Talia Balsam, cu care a fost căsătorit între 1989 şi 1993.

Acesta a mai avut relaţii pasagere cu top-modelul britanic Lisa Snowdon, cu actriţa italiană Elisabetta Canalis şi cu actriţa din serialul "Salvamarii/ Baywatch" Krista Allen.

Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013. Printre clienţii acesteia s-a numărat şi Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

Cele mai citite

Tradiția ciudată a japonezilor în ziua de Crăciun. Ce mănâncă aceștia

În Japonia, Crăciunul nu este o sărbătoare religioasă majoră, dar a devenit o tradiție populară în rândul japonezilor să petreacă ziua în stil occidental,...

Biletul de metrou s-ar scumpi considerabil de la 1 ianuarie 2025

Metrorex intenționează să majoreze tarifele pentru călătoriile cu metroul începând cu 1 ianuarie 2025, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Transporturilor. Această ajustare ar...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...
Ultima oră
Pe aceeași temă