Daniel Radcliffe, interpretul lui Harry Potter din celebra serie britanică, a intervenit în ajutorul unui turist care fusese tăiat pe faţă de nişte hoţi din Londra, scrie ziarul The Telegraph citat de Mediafax.
Radcliffe, în vârstă de 27 de ani, se afla într-un grup de oameni care au ajutat victima în vârsta de 50 de ani, după ce a fost atacată în Chelsea.
Bărbatul se afla în Marea Britanie într-o scurtă vacanţă, iar geanta sa Louis Vuitton a atras atenţia unor hoţi.
David Videcette, martor la incident, a povestit pentru Evening Standard cele întâmplate: ”S-au luptat cu victima pe trotuar”.
"Victima nu dorea să renunţe la geantă. Am încercat să izbesc mopedul cu maşina mea, dar nu am reuşit. L-au tăiat pe faţă cu un cuţit şi apoi au fugit pe strada King's Road. Am vrut să îi urmăresc dar le-am pierdut urma”, a mai povestit martorul.
De asemenea, Videcette, fost ofiţer de poliţie, a spus că actorul britanic a sărit în ajutorul victimei.
"A fost un moment extraordinar. I-am spus <<Esti Daniel Radcliffe>> şi el a raspuns: <<Eu sunt >>", amai spus Videcette la postul de ştiri.
”Era un tânăr foarte drăguţ. Poate alte staruri nu s-ar fi oprit să ajute. Victima se afla în stare de şoc”, a declarat martorul.
Bărbatul a chemat poliţia la scurt timp după ce unul dintre atacatori a scos un cuţit şi a rănit victima neajutorată.
”Poliţia a fost chemată vineri, 14 iulie, la ora 18.10, după ce a fost raportat un jaf în Hortensia Road”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitare.
"Victima – un bărbat în vârstă de 50 de ani – mergea pe jos în timp ce doi oameni care e aflau pe un moped i-au luat geanta. Victima a suferit o tăietură pe faţă în timpul incidentului. Ofiţerii de la Kensington şi Chelsea investighează atacul. Nu s-au făcut arestări, iar ancheta continuă”, au mai spus autorităţile.
Un purtător de cuvânt al lui Daniel Radcliffe a confirmat pentru Evening Standard că actorul s-a aflat la faţa locului, însă acesta nu va comenta pe marginea acestui subiect pentru că ”este treaba poliţiei”.