Metrorex SA se află în imposibilitatea de a plăti obligaţii restante, ceea ce conduce la penalităţi şi chiar la blocarea activităţii de către creditori
Într-o Notă de fundamentare care însoţeşte un proiect de act normativ, se prevede suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Motivația este legată de necesitatea alocării pentru Metrorex, a sumei de 131,3 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. O parte din sumă va acoperi datoriile pe care le are Metrorex la compania Alstom Transport, care asigură servicii de mentenanţă a materialului rulant şi feroviar, se spune în Nota de fundamentare.
„În prezent, Metrorex SA se află în imposibilitatea de plată a obligaţiilor restante, ceea ce conduce la calculul şi înregistrarea de penalităţi şi chiar la blocarea activităţii de către creditori, prin poprire pe conturile societăţii Metrorex SA, determinând neefectuarea serviciului public de transport călători cu metroul în condiţii de siguranţă şi confort. Menţionăm că societatea Metrorex SA a încheiat cu Alstom Transport SA contractul de mentenanţă nr. 104/31.12.2021, respectiv de servicii de mentenanţă a materialului rulant şi feroviar. Riscurile majore sunt reprezentate de obligaţiile de plată restante către Alstom Transport SA pentru serviciile de mentenanţă a materialului rulant, înregistrându-se o datorie totală în valoare de 210.000 mii lei, precum şi datorii restante către furnizori diverşi pentru servicii aferente transportului public de călători cu metroul (servicii de curăţenie, servicii de pază, furnizare energie electrică)”, se mai arată în Nota de fundamentare.
Principalele surse de venit ale Metrorex sunt subvenţia/compensaţia pentru transportul de călători cu metroul şi veniturile realizate din vânzarea titlurilor de călătorie.