Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, luni, că PSD discută reducerea TVA la apa de consum casnic în limita a minimum 5 metri cubi de familie în fiecare lună, informează Mediafax.
El a precizat, după reuniunea BPN al PSD, că din factura de întreţinere a fiecărei familii se va reduce, astfel, lunar TVA din consumul de apă pentru cantitatea respectivă, dar măsura va fi destinată exclusiv consumatorilor casnici.
Mai mulţi membri ai PSD au susţinut, luni, în şedinţa Biroului Permanent Naţional, ca Guvernul să reducă TVA la 9% şi la apa de consum, premierul Victor Ponta solicitând miniştrilor Mediului şi Finanţelor ca săptămâna viitoare să prezinte PSD o analiză a impactului unei astfel de măsuri.
Premierul Ponta a precizat, după şedinţa BPN al PSD, că vrea să ştie cui s-ar adresa o astfel de măsură şi cât ar costa bugetul, iar din acest motiv a cerut o analiză din partea celor doi miniştri.
Ponta a opinat însă că măsura nu s-ar putea introduce de la 1 iunie, o dată cu reducerea TVA la alimente.