-1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAvertisment dur din partea lui Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal. Ce ne...

Avertisment dur din partea lui Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal. Ce ne poate aștepta dacă colectarea veniturilor va continua să fie dezastruoasă

Guvernul va fi nevoit să ia măsuri, dacă cifrele bugetare vor arăta la fel de rău după primele trei luni ca la finele lui ianuarie, cu venituri în scădere şi o colectare foarte slabă, iar prima ocazie va fi rectificarea bugetară, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Veniturile bugetului general consolidat s-au situat după prima lună din an la 19,2 miliarde de lei, reprezentând 2,4% din PIB, fiind cu 5,7% mai mici în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor. Totodată, execuţia bugetară s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde lei (0,37% din PIB), în scădere de la 4,7 miliarde lei (0,62% din PIB) în ianuarie 2016. Încasările din TVA au înregistrat o scădere faţă de ianuarie 2016 cu 24,8%. Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 16,2 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

“E prematur să tragem o concluzie tranşantă, ar trebui să vedem cel puţin 2-3 luni, dar datele sunt mai mult decât îngrijorătoare pentru că am bugetat o creştere pe venituri de 14%-15%, iar ianuarie ne-a adus minus 5%. Nu sunt nici adeptul principiului să facem din asta o tragedie, dar trebuie să înţelegem ce se întâmplă cu colectarea veniturilor”, a spus Dumitru la Digi24.

Consiliul Fiscal a atras atenţia încă de la publicarea proiectului de buget că Finanţele au supraestimat veniturile proiectate pentru acest an, în timp ce cheltuielile au fost subestimate, întrucât nu au acoperit nici măsurile deja adoptate, fără a include promisiunile Guvernului pentru 2017. “Astfel, riscurile pentru anul acesta de a avea un deficit mult mai mare sunt în creştere. Dacă se materializează, e iminent să ai o rectificare bugetară negativă, în care să faci nişte corecţii. Oricum, şi deficit de 3%, cât s-a bugetat, e prea mult pentru România în momentul de faţă, pentru că România e în plină expansiune economică, ar trebui să folosim aceste perioade pentru a acumula nişte rezerve pentru a lupta cu următoarea recesiune, care este inevitabilă. Când se va întâmpla, nu ştim”, a punctat Dumitru.

El a atras atenţia că Guvernul va fi nevoit să ia măsuri pentru a păstra deficitul bugetar sub 3%, altfel statul riscând să se împrumute “mai mult de la copiii şi nepoţii noştri”, pentru a acoperi cheltuielile curente de funcţionare a statului, cu atât mai mult cu cât Finanţele au intrat de anul trecut pe o traiectorie de deteriorare semnificativă. Întrebat dacă o soluţie ar putea fi creşterea de taxe, precum cota progresivă despre care s-a mai discutat în ultima perioadă, preşedintele Consiliului Fiscal a amintit că programul de guvernare prevede introducerea, de la 1 ianuarie 2018, a unei cote de impozitare diferenţiate, reduse, respectiv 10% peste salarii de 2.000 de lei brut şi 0% sub acest nivel.

“Eu cred că trebuie spus răspicat de orice economist responsabil că accest lucru nu se poate. În momentul în care avem o problemă cu veniturile bugetare – şi reamintesc că România are cele mai mici venituri bugetare din Europa, avem venituri din taxe şi impozite de circa 25% din PIB, iar media europeană este de 40% – cred că ne e clar unde suntem”, a adăugat Dumitru.

Preşedintele Consiliului Fiscal a precizat că, indiferent de nivelul de taxare din ultimii 26 de ani, realitatea a arătat că veniturile bugetare au fost mici, iar colectarea foarte slabă. “Aveam cote de impozitare care mergeau până la 40% sau 45%, dar veniturile din taxe şi impozite au fost cam la acelaşi nivel, iar în ultimii doi ani au început chiar să scadă. Noi n-am avut niciodată taxe şi impozite colectate mai mult de 31% din PIB venituri totale. Singura soluţie corectă, din punctul meu de vedere, ar fi cea în care pe partea de venituri bugetare ar trebui să găsim soluţii să îmbunătăţim mecanismul de colectare şi să dublăm efortul pe partea de cheltuieli bugetare”, a mai spus Dumitru.

El a atenţionat că infrastructura IT a Fiscului trebuie modernizată, arătând că programul cu Banca Mondială semnat în 2013 în acest sens nu a dat “cine ştie ce rezultate” până în prezent. “Pe de altă parte, când un cetăţean se duce într-un spital şi vede dezastrul de acolo, evident că motivaţia lui de a-şi plăti taxele şi impozitele scade. Chiar dacă am înjumătăţi taxele şi impozitele, colectarea nu ar fi cu mult mai bună”, a menţionat preşedintele Consiliului Fiscal.

Dumitru consideră că, oricum, nivelul taxării din România a ajuns foarte jos, cu o cotă TVA printre cele mai mici din UE, însă colectarea rămâne o problemă stringentă, precum şi cheltuirea banilor publici.

“Cheltuielile cresc, în special cele sociale, ar trebui să ne dea de gândit, avem creşteri de deficit cauzate de creşteri de cheltuieli sociale”, a concluzionat economistul.

Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă