Extinderea reţelei de aprovizionare cu gaze naturale este benefică întrucât în acest mod „reducem presiunea de pe pădurile României”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă susținută duminică, 6 septembrie, la Iași.
La conferința de la Iași a participat și europarlamentarul Siegfried Mureşan, în fața căruia ministrul Alexe a salutat ideea de extindere a rețelei de gaze cu ajutorul fondurilor europene.
„Eu, ca ministru al Mediului, mă bucur mai mult pentru că reducem presiunea de pe pădurile României, iar judeţul nostru, ca de altfel întreaga Moldovă, are această problemă. După cum bine ştiţi, comparativ cu alte state europene, România, cu 36 la sută grad de racordare, stă mult sub Ungaria, care e la 90 la sută, sau Republica Moldova, care e la 76 la sută”, a precizat ministrul Costel Alexe.