Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Exclusiv RL. Reacția BNR la comentariile lui Ilie Șerbănescu privind profitul sistemului bancar

Direcția Supraveghere din cadrul Băncii Naționale a României (BNR) a reacționat la comentariile publicate de analistul economic Ilie Șerbănescu, în ziarul “România liberă”, privind profitul sistemului bancar și nivelul indicatorilor de profitabilitate.

Share

Andreea Andrei 0 comentarii

Actualizat: 09.08.2019 - 17:23

Potrivit BNR, comentariile publicate de Ilie Șerbănescu induc în eroare opinia publică cu privire la randamentul generalizat în sistemul bancar.

Cele trei comentarii la care face referire Banca Națională a României sunt următoarele: “Minunatele bănci străine din România – profituri fără finanțarea economiei” din 27.02.2019, “În declararea profiturilor, capitalul românesc a ajuns un fel de sfânt” din 24.04.2019 și “Isărescu reloaded” din 17.07.2019.

Redăm integral reacția doamnei Iuliana Marinescu, Șef serviciu, Direcția Supraveghere din BNR:

,,Analiza datelor statistice din sistemul bancar, un proces deja îndelung mediatizat, continuă să evidențieze subiecte care se mențin în actualitate. Sunt subiecte de o importanță cardinală pentru analiști, pentru investitori și pentru toți cei interesați de viața economico-financiară a țării. Dar nu toate aceste analize au la bază informații complete. Și nu toate oferă informații complete. În spațiul public apar și informații confuze, bazate pe date “scoase din context”, conținând inexactități. Oricare ar fi temele: cota de piață, marja de dobândă, profitabilitatea sistemului bancar, costul creditării, raportul între capitalul național și capitalul străin sau multe altele.

Exemplific. Comentariile vehiculate deseori în presă, legate de profitul sistemului bancar și de nivelul indicatorilor de profitabilitate – și am în vedere, cu deosebire, trei comentarii publicate de domnul Ilie Șerbănescu, în ziarul “România liberă”: “Minunatele bănci străine din România – profituri fără finanțarea economiei”, din 27.02.2019; “În declararea profiturilor, capitalul românesc a ajuns un fel de sfânt”, din 24.04.2019 și “Isărescu reloaded” din 17.07.2019 –, pe lângă faptul că produc confuzii sau stârnesc polemici, induc o percepție falsă asupra randamentului generalizat în sistemul bancar. Invocarea unor “profituri-record”, de folos cu deosebire unor politicieni pentru a justifica o serie de măsuri legislative “populiste”, date în grabă și fără o dezbatere largă, între care și OUG 114/2018, este menită să denatureze realitatea de ansamblu a sistemului bancar. În fapt, ceea ce se omite frecvent este că, bunăoară, randamentul capitalului de peste 17% publicat de Autoritatea Bancară Europeană nu exprimă sistemul bancar românesc în întregul său, ci doar performanțele primelor trei instituții de credit (ca mărime) din țara noastră, în general cu rezultate superioare mediei sistemului și celor mai multe dintre instituțiile de credit. În cazul țărilor cu un sector bancar de dimensiuni reduse, cum este și cazul României, metodologia utilizată de ABE pentru necesități proprii de analiză prevede ca eșantionul să cuprindă primele trei instituții de credit după mărimea activelor contabile.
Realitățile din întregul sistem, pentru a fi redate exact, impun o analiză aprofundată. Și, mai cu seamă, bazată pe informații exacte și, totodată, relevante.

Cota de piață și așa-zisul monopol al capitalului străin

Reglementările care guvernează activitatea bancară în prezent, în mare parte consfințite în regulamente europene cu implementare directă în statele membre – fie că ne referim la bănci centrale, fie la instituții de credit - evidențiază anumite cerințe de publicare pe care trebuie să le urmeze. Tocmai în raport cu aceste cerințe - și cu multe altele - rapoartele anuale, buletinele lunare și orice alte informații publicate periodic de către banca centrală sunt alcătuite respectând criterii care să asigure o imagine cuprinzătoare, corectă și actualizată a tendințelor din sistemul bancar românesc, a prevederilor legale care îl guvernează, a principalilor indicatori de prudență și chiar a măsurilor și sancțiunilor care sunt aplicate instituțiilor de credit. Toate aceste seturi de informații, supuse periodic actualizării, fac trimiteri la structura sistemului bancar, nelipsite fiind prezentarea dimensiunii activității din bănci și a schimbărilor din acționariatul lor. Simpla lor consultare oferă imaginea transformărilor prin care a trecut sistemul bancar, de la primii ani de funcționare într-o economie de piață incipientă, până la perioada actuală, de integrare într-un sistem bancar european guvernat după reguli unice de prudență. Un fapt este cert: sistemul bancar românesc a trebuit, în toți acești ani, să se adapteze noilor cerințe ale pieței concurențiale, care a triat în cele din urmă jucătorii de pe piață.
Inițial, creșterea s-a realizat cu precădere pe seama capitalului autohton, în condițiile stabilirii unor reguli clare de funcționare, care au încurajat înființarea de noi bănci. Ulterior însă, centrul de greutate s-a deplasat înspre instituțiile de credit cu capital străin, îndeosebi pe fondul liberalizării pieței de capital din țara noastră. Această caracteristică a fost de fapt comună sistemelor bancare în tranziție din regiune, unde a avut loc aceeași creștere a prezenței băncilor cu capital străin prin participarea acestora la privatizarea, recapitalizarea și, implicit, la modernizarea piețelor bancare locale.
Actualul proces este însă extrem de dinamic. Și, deci, în continuă transformare. Comparativ cu anul 2008, reper semnificativ, fiindcă atunci se semnala cel mai mare număr de instituții de credit având statut de persoane juridice române cu capital străin – în total 37-, numărul acestora s-a restrâns progresiv, până la 28, la finele lunii decembrie 2018. Ceea ce înseamnă că, după perioada de creștere numerică a acestui segment, favorizată de oportunitățile din economia românească, a urmat o perioadă de scădere, cauza fiind dezintermedierea apărută la nivel european în perioada post-criză. Și-au spus atunci cuvântul atât dificultățile majore prin care au trecut o serie de bănci europene, cât și achizițiile și fuziunile apărute în acest context. Un moment critic a fost și criza din Grecia, care a determinat restrângerea majoră a băncilor grecești de pe piețele din sud-estul Europei, inclusiv din România.
Odată cu reducerea numerică, s-a diminuat semnificativ și cota de piață deținută de categoria instituțiilor de credit cu capital majoritar străin. Scăderea, de peste 13 puncte procentuale, situându-se la un nivel de aproximativ 77% din totalul activelor sistemului bancar la finele lunii decembrie 2017. Potrivit datelor de la martie 2019, această pondere a continuat să se restrângă cu alte două puncte procentuale. Un fapt important: toate aceste statistici urmează în general evoluțiile care au loc în economiile naționale, în cadrul de reglementare și, de asemenea, în strategiile grupurilor bancare europene în ceea ce privește participațiile pe diferitele piețe.

Capital străin versus capital românesc

Cadrul de reglementare în domeniul supravegherii prudențiale este același peste tot în Uniunea Europeană. Bunăoară, regimul de supraveghere aplicat în România este echivalent cu acela din țara de origine a grupurilor bancare din statele membre, cu prezență transfrontalieră. Instituțiile de credit, indiferent de forma juridică de organizare, de structura capitalului sau de originea acționariatului, concurează pe piața bancară aplicând aceleași prevederi ale legislației europene în materie. Notez, cu deosebire, Directiva 2013/36/UE cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, precum și Regulamentul nr. 575/2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012. Poziția pe care aceste instituții o ocupă pe piața noastră, precum și modul în care fac față concurenței, depind de performanța fiecăreia și de capacitatea de a gestiona riscurile într-o manieră prudentă și sănătoasă. Am în vedere, mai cu seamă, respectarea cadrului legislativ, calitatea managementului și adecvarea sistemului de control intern, calitatea acționariatului și strategia investițională a instituției de credit sau a grupului bancar din care face parte. Iar dacă, în rândul acestora, există suspiciuni legate de existența unui monopol, autoritățile competente în domeniul concurenței sunt în măsură să se pronunțe asupra acestor suspiciuni în baza competențelor pe care le dețin.

Având, deci, același regim concurențial și același cadru de reglementare, putem conchide că instituțiile de credit, indiferent de natura capitalului - străin versus românesc - dispun de aceleași condiții de valorificare a resurselor și de profitabilitate, deosebirile derivând din mediul economic de care dispune fiecare țară. De asemenea, există reglementări naționale clare, de natură să protejeze interesul general, dar care stabilesc totodată și condițiile specifice de desfășurare a anumitor activități pe teritoriul României de către instituțiile de credit autorizate și supravegheate de autoritățile competente din statele membre ale UE, printr-o sucursală sau în mod direct.
Mai mult, orice instituție de credit care desfășoară activitate bancară, ca persoană juridică română sau ca sucursală a unei instituții de credit dintr-un stat terț (așadar exclusiv state UE), este supusă autorizării și supravegherii Băncii Naționale a României. În cazul sucursalelor deschise în țara noastră, de către o instituție de credit dintr-un stat membru, sarcina supravegherii prudențiale revine autorității din țara de origine a instituției de credit, fiind necesară doar o notificare din partea autorităților competente, fără să mai fie reluat procesul de autorizare.

Revenind la statistici, concentrarea și concurența pe piața bancară românească în cifre arată că ponderea primelor șapte instituții de credit, în funcție de mărimea activelor, a fost la decembrie 2018 de circa 77% în totalul activelor contabile ale sistemului bancar. Două dintre aceste instituții de credit sunt cu capital majoritar românesc și au împreună o cotă de piață de aproximativ 23%. Mai mult decât atât, una dintre acestea este și cea mai mare instituție de credit din sistem din punctul de vedere al activelor deținute. Potrivit tendinței de consolidare din ultimii trei ani a segmentului bancar autohton, cota de piață a instituțiilor de credit cu capital majoritar românesc a crescut semnificativ, de la 8,7% în decembrie 2016 la 25% în decembrie 2018, respectiv 25,4% la martie 2019. Continuând comparația privind concentrarea și concurența, de data aceasta în funcție de activele medii, cele 6 instituții de credit cu capital românesc au avut un nivel al acestui indicator de 18.815,45 mil. lei la decembrie 2018, superior celui deținut de 28 de instituții de credit cu capital majoritar străin, inclusiv cele 7 sucursale ale unor instituții de credit străine, de 12.081,32 mil. lei.


Punctul sensibil: marja de dobândă

În ceea ce privește marja de dobândă (calculată ca diferență între dobânda percepută la creditele acordate și cea plătită la depozitele atrase) practicată de instituțiile din România pentru finanțarea sectorului privat, statisticile Băncii Centrale Europene arată că nivelul specific României pentru acest indicator poziționează țara noastră pe locul cinci potrivit mediei determinate pe ultimii trei ani, după o serie de alte țări ca Ungaria, Grecia, Bulgaria sau Croația. Ceea ce este comun sistemelor bancare din aceste state, și ceea ce le aduce alături într-o astfel de statistică, este faptul că marja ridicată de dobândă aplicată de instituțiile de credit reflectă riscul de creditare existent pe piața bancară locală. Cu cât riscul este mai mare, cu atât marja este mai mare, în așa fel încât să acopere, printre altele, pierderile care pot apărea în urma neplății creditelor acordate clienților. Iar în cazul țării noastre, rata de neperformanță a creditelor - în anii de după declanșarea crizei financiare internaționale - a fost printre cele mai mari din Europa.
Față de țări ca Austria, Franța sau Olanda, țări de origine a capitalului străin investit în țara noastră, România are un risc de țară cu mult superior, ceea ce face ca marja de dobândă să fie mai mare prin înglobarea acestei influențe. Prin compararea costului riscului, un indicator introdus recent de ABE în analiza profitabilității sistemului bancar european (calculat ca raport între modificările intervenite în cheltuielile cu provizioanele și creditele acordate la valoare brută), se poate observa, cu limitările de rigoare determinate de eșantionare, că România are un cost al riscului de cinci ori mai mare decât media europeană sau țările menționate. Ca exemplu, la 31.12.2018, potrivit datelor publicate de ABE, cele trei instituții de credit din Romania înregistrau pentru acest indicator un nivel de 2,1%, față de un nivel mediu de 0,4% pentru sistemul bancar european, de 0,3% pentru instituțiile de credit din Franța și de 0,2% pentru cele din Austria sau din Olanda.
În general, din punct de vedere al formării, costul creditului într-o economie de piață este dat de patru elemente: costul operațional, costul riscului, costul resurselor și costul capitalului. În România, conform unui studiu publicat recent de PricewaterhouseCoopers, 50% din costul creditului reprezintă cost operațional, 25% costul riscului, iar restul de 25% se împarte între costul cu care se finanțează instituția de credit și costul capitalului.
În raport de un nivel dat al costului finanțării de pe piața internă și al riscurilor asociate, costul creditului este o constantă, indiferent de forma de exprimare (în funcție de ROBOR sau indice aferent tranzacțiilor). El nu poate fi redus decât prin reducerea costurilor de finanțare, reducerea inflației, reducerea riscului asociat datoriilor (nu pot fi finanțați debitori ale căror capitaluri proprii nu pot susține activitatea economică) și prin reducerea costurilor operaționale aferente.

Ce exprimă poziția de “top” a profitabilității  sistemului bancar românesc în Europa

Trecerea sistemului bancar pe profit și, apoi, obținerea unor rezultate financiar-contabile pozitive în ultimii patru ani au fost posibile într-un context favorabil. De remarcat că, după parcurgerea unei perioade în care rezolvarea problemei creditelor neperformante a implicat un cost major, soldat cu un rezultat financiar negativ la nivel de sistem, a urmat un reviriment al profitabilității.
De fapt, în jumătate din perioada ultimilor 10 ani, sistemul bancar românesc a înregistrat pierderi la nivel agregat, generate în mare parte de un volum crescut al cheltuielilor pentru acoperirea riscului de credit, cunoscute ca provizioane. Dar chiar și după acoperirea cu provizioane, creditele neperformante continuă să genereze costuri legale și de administrare. Luând doar anul 2014 ca referință – anul cu cea mai mare pierdere a sistemului și cu cele mai mari cheltuieli cu provizioanele - un număr de 24 din 40 instituții de credit au înregistrat un rezultat financiar negativ, în sumă de 6,4 miliarde lei. Măsurile luate pentru îmbunătățirea calității portofoliilor de credite și a acoperirii pierderilor din activitatea de creditare, după ce au pus presiune pe rezultate, au contribuit, în cele din urmă, la îmbunătățirea acestora. Curățarea portofoliilor de credite nu numai că a redus efortul de constituire a unor noi provizioane, dar au condus și la eliberarea unor sume din cele deja constituite. Și la o dinamică pozitivă a creditării, chiar dacă ritmul de creștere nu a fost spectaculos. Ajutate de un context macroeconomic favorabil și beneficiind de un portofoliu de credite restructurat, cu risc de credit mai mic și, implicit, necesar de provizioane mai mic, și de un nivel relativ scăzut al costului resurselor, instituțiile de credit și-au îmbunătățit rezultatele financiare. Dar nu toate au ajuns la această performanță, astfel încât să vorbim despre o profitabilitate generalizată a sistemului, un număr de 9 instituții de credit înregistrând pierdere la finalul anului 2018. Pe lângă acestea, alte 12 instituții de credit aveau o rată a rentabilității capitalului inferioară mediei sistemului bancar din zona euro, de 6%.

Calculat ca medie pentru întreg sistemul bancar românesc, indicatorul de randament menționat este însă superior zonei euro. O influență importantă asupra acestui indicator a avut-o, în cazul instituțiilor de credit din zona euro, costul ineficienței, așa cum este numit raportul dintre cheltuielile operaționale și veniturile operaționale, care era de 66% la decembrie 2018, față de 53% în cazul României. Sursele costurilor ridicate, așa cum sunt prezentate pe site-ul Băncii Centrale Europene, au fost date de densitatea mare a rețelei teritoriale, de investițiile în IT și de implementarea unor reglementări post-criză, printre care s-a numărat și menținerea unor sume mai mari capital care să fie utilizate în caz de rezoluție. Alte provocări în calea profitabilității băncilor din zona euro sunt considerate problema creditelor neperformante, aflate acum sub lupa unui pachet întreg de măsuri de reglementare europeană, și competiția venită din afara sectorului bancar, cu deosebire din partea companiilor de tehnologie financiară (fintech) și a companiilor financiare nebancare.

Totodată, privită în dinamică, și nu doar la un moment dat, profitabilitatea sistemului bancar românesc s-a situat în ultimii 10 ani sub cea a țărilor din Europa Centrală și de Est. Pentru a face aceste comparații internaționale, o importantă sursă de informații o constituie baza de date Consolidated Banking Data existentă pe pagina de internet a Băncii Centrale Europene, care centralizează informațiile statistice ale statelor Uniunii Europene. Prin consultarea acestei baze de date cu privire la indicatorii relevanți pentru evaluarea profitabilității, pentru intervalul 2008-2017 se observă un randament al activelor bancare în România (ROA - return on assets, adică raportul dintre profit și activele totale), calculat ca medie pentru această perioadă, de 0,439%, ceea ce situează sistemul bancar românesc pe locul 8 din cele 26 de state cuprinse în statistică. În cazul randamentului capitalului (ROE - return on equity, adică raportul dintre profit și capitalul propriu), statistica arată că poziția României este la mijlocul și nu în topul clasamentului, prin ocuparea locului 12 din 26, cu o medie în perioada 2008-2017 de 3,929%.

Pentru că profitul este o sursă importantă de capital, care constituie prima linie de apărare în fața unor situații critice, capacitatea instituțiilor de credit de a genera profit este foarte importantă. Din perspectiva asigurării stabilității sistemului bancar, obținerea de profit sugerează că băncile se află într-o poziție favorabilă în fața posibilelor riscuri la care pot fi expuse, fiind astfel capabile să își sporească, prin rezultatul reportat, rezerva de capital în viitorul imediat. Totodată, sustenabilitatea indicatorilor de profitabilitate pe termen lung, nu doar conjunctural, pentru întreg sistemul, este un element cheie în dezvoltarea capacității instituțiilor de credit de a face față provocărilor și de a furniza servicii financiare chiar și în condiții economice mai puține favorabile.''

 

Comentarii

loading...