Peste 300.000 de preșcolari și școlari din România, din mediile defavorizate, vor beneficia de vouchere sociale în valoare de 500 de lei, pentru a-și achziționa rechizite și îmbrăcăminte, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Ajutorul social în valoare de 500 de lei va ajunge la beneficiari pe suport digital, pe un card, iar cei care au intrat deja în posesia respectivului card vor primi suma alocată încă din această lună, anunță Antena 3.
Elevii care beneficiază deja de carduri încă din anul școlar trecut vor primi banii luna aceasta, urmând ca din octombrie sumele să fie distribuite către noii beneficiari.
„Continuăm programul de sprijin adresat copiilor din categorii vulnerabile, prin care acordăm la începutul anului școlar un ajutor de 500 de lei pentru achiziționare de rechizite și haine, iar anul acesta numărul beneficiarilor este în creștere.
După cum știm, în România rata abandonului școlar este cea mai mare din Uniunea Europeană, iar fondurile europene pot susține programe pentru a reduce acest fenomen care afectează mai ales copiii din mediile defavorizate.
Împreună cu Ministerul Educației, facem toate eforturile ca elevii incluși în program să poată beneficia de acest ajutor încă din prima lună de școală”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Ce elevi primesc voucherele de 500 de lei
Elevii care vor beneficia de aceste ajutoare din partea statutului sunt cei care se află într-una dintre categoriile de mai jos:
- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).
Cum se procedează?
Vouchere sociale pentru elevi se acordă la cererea unuia dintre părinți, aceasta urmând a fi înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris. Cererea trebuie, de asemenea, însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022.
Și cei care au deja un card trebuie să depună această cerere, însoțită de adeverinșa de venit, iar documentul trebuie să fie semnat de același părinte care a depus inițial cererea.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!