-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieBani & AfaceriUE impune producătorilor de țigări să asigure colectarea părților de plastic ale...

UE impune producătorilor de țigări să asigure colectarea părților de plastic ale acestora

Inițiativa autorităților europene privind gestionarea deșeurilor din plastic, are o componentă care vizează produsele din tutun cu filtru și filtrele comercializate pentru a fi utilizate în combinație cu produse din tutun, care conțin plastic și care se va rasfrânge ăn prețul țigărilor.

Directiva a fost transpusă și în legislația din România și obligă producătorii de astfel de produse să asigure colectarea deșeurilor rezultate după consum începând cu acest an.

Conform Directivei UE 904/2019 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, filtrele provenite de la produsele din tutun (mucurile de țigară) reprezintă a doua cea mai răspândită categorie de produse din plastic de unică folosință întâlnite, sub formă de deșeuri, pe plajele din Uniunea Europeană.

În România, răspunderea extinsă pentru deșeurile generate de respectivele produse, instituită prin ordonanța de guvern de transpunere a directivei (OG 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului), se va putea realiza prin intermediul unei organizații dedicate sau individual.

Potrivit legislației, producătorii trebuie să suporte costurilor aferente implementării unei infrastructuri specifice pentru colectarea deșeurilor generate după consumul de produse din tutun, cum ar fi recipiente adecvate pentru astfel de deșeuri în zonele cu consum intens.

Ce costuri trebuie să suporte producătorii?

În acest scop, producătorii trebuie să acopere cel puțin costurile legate de măsurile de informare a consumatorilor cu privire la alternativele reutilizabile, impactul asupra mediului și asupra rețelei de canalizare în cazul gestionării necorespunzătoare a deșeurilor provenite de la produsele respective; cele de strângere a deșeurilor aruncate în afara sau în cadrul sistemului public de colectare al autorității publice locale și pentru transportul şi tratarea ulterioară a respectivelor deșeuri; costurile pentru colectarea şi raportarea datelor către autoritățile responsabile.

Totodată, legislația obligă producătorii să aplice pe produsele din tutun introduse pe piață un marcaj clar, lizibil și care nu se poate șterge, care informează consumatorii cu privire la opțiunile adecvate de gestionare a deșeurilor și la prezența materialelor plastice în componența produsului, precum și la impactul negativ asupra mediului, în special asupra mediului marin, în cazul în care acestea sunt aruncate sau eliminate prin mijloace necorespunzătoare.

Nu în ultimul rând, schemele de răspundere extinsă a producătorilor ar trebui să conțină măsuri de încurajare a inovării care să conducă la dezvoltarea de alternative durabile la filtrele pentru produse din tutun care conțin plastic.

Spre exemplu, în Ungaria, în baza legislației adoptată recent, a fost selectată o societate concesionară la nivel național, prin licitație, pentru a pune la dispoziția producătorilor de tutun sistemele de colectare necesare și, la rândul său, să colecteze deșeurile provenite de la produsele de tutun, să le valorifice și, după caz, să le elimine în mod corespunzător. Pentru aceste servicii, societatea în cauză percepe producătorilor o contribuție financiară, ca parte a taxei pe care aceștia trebuie să o suporte în conformitate cu extinderea răspunderii.

Reglementarea din Ungaria a intrat în vigoare la 1 iulie 2023, iar producătorii sunt obligați, începând din trimestrul patru al acestui an, să achite taxa aferentă produselor vândute în trimestrul anterior.

În cadrul unui studiu Deloitte realizat pentru producătorii din țara vecină, care a evaluat obiceiurile de fumat ale consumatorilor din 21 dintre cele mai mari localități ale țării, ce cumulează 30% din populație, au fost colectate și calculate costurile cu gestionarea acestor deșeuri. Rezultatul studiului a evidențiat un tarif valabil la nivel național pentru un kilogram de deșeuri din tutun colectat și tratat.

În concluzie, producătorii de țigări cu filtru din România trebuie să ia măsuri pentru implementarea răspunderii extinse, care implică și colectarea deșeurilor rezultate din consumul produselor pe care aceștia le introduc pe piață, astfel încât să fie pregătiți să se conformeze acestei obligații în momentul în care sistemul va fi funcțional.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...
Ultima oră
Pe aceeași temă