Atât pe piața internă, cât și la nivel internațional, cererea pentru semințele de lucernă este una crescută și poate produce câștiguri însemnate. Cultura lucernei pentru furaj și cultura lucernei pentru sămânță este atât de diferită încât ar putea părea că sunt specii diferite. Una dintre primele măsuri pe care trebuie să le întreprinzi dacă îți dorești să produci semințe de acest tip o reprezintă zonarea loturilor semincere.
Lucerna cultivată în scopul recoltării de seminte lucerna necesită o zonă strictă, spre deosebire de cea pentru furaj, care poate fi cultivată în toate județele țării.
Unde poți cultiva lucernă pentru recoltarea semințelor?
Condițiile cele mai favorabile pentru a produce semințe de lucernă se regăsesc în zonele secetoase, acolo unde există posibilitatea de a iriga o dată, de cel mult două ori, în sezonul de vegetație. Trebuie menționat că irigarea se impune doar în cazul în care anul este unul foarte secetos.
În lipsa irigării, producția de sămânță poate fi variabilă, în funcție de aprovizionarea cu apă ce provine de la precipitații.
Pentru ca producția acestui tip de semințe să fie una bogată, cerința majoră este ca la răsărire (anul I) sau la pornirea în vegetație (anii II – IV), să fie suficiente precipitații, iar în perioada de înflorire să fie secetă.
Iată zonele în care se pot produce semințe de lucernă:
- Bărăgan (în special partea estică);
- Dobrogea;
- sudul Olteniei.
Polenizarea – decisivă în producerea semințelor de acest tip
Polenul lucernei are o greutate specifică mare, motiv din cauza căruia nu poate pluti în aer precum polenul de porumb, de exemplu. Din cauza greutății, după ce este eliberat din stamine, polenul de lucernă cade la pământ ca un bolovan și nu poate ajunge de la o floare la alta decât cu ajutorul insectelor polenizatoare.
Singurele insecte care pot deschide florile de lucernă și transporta polenul sunt albinele sălbatice și solitare (Andrena, Bombus, Meliturga, Eucera, Mellita etc.), care își au cuiburile în pământ sau în scorța copacilor.
Pentru ca polenizarea să aibă loc eficient, atunci se impune amplasarea lotului semincer în apropierea lizierelor forestiere, viilor, plantațiilor pomicole, zonelor unde cuibăresc albinele sălbatice polenizatoare.
Cum se recoltează aceste semințe de lucernă?
Momentul potrivit pentru recoltarea acestui tip de semințe este atunci când aproximativ 80 – 85% din păstăi s-au brunificat. În acel moment, se aplică un tratament cu desicat, iar după 5 zile se recoltează cu o combină special reglată pentru semințe mici.
Pentru recoltarea acestor semințe lucernă sunt foarte bune combinele utilizate la recoltarea loturilor semincere de plante legumicole.
O altă metodă de recoltare este cea reprezentată de curățarea în două faze. Prin această metodă, testiculele de lucernă sunt cosite și lăsate în rulouri. După ce masa a fost uscată, aceasta este împărțită de o mașină de recoltat cu un pick-up.
Totodată, curățarea în două etape poate fi efectuată într-o altă variantă cu ajutorul unei așa – numite combinații duble, metodă în care testiculele îndepărtate direct la recoltatoarea de cereale este redusă viteza de treierat a tamburului și lărgită diferența între tambur și punte pentru a treiera numai boabe cu semințe coapte. Masa treierată este lăsată în rulouri pentru uscare și maturarea ulterioară a semințelor. Rolele sunt lăsate câteva zile, apoi sunt preluate și treierate din nou.