4.9 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăRomânii care au credite și nu-și mai pot plăti ratele pot cere...

Românii care au credite și nu-și mai pot plăti ratele pot cere ajutor la ANPC

Persoanele aflate în dificultate financiară pot găsi sprijin la ANPC, prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice, anunță instituția într-un comunicat de presă. Astfel, în contextul măririi dobânzilor bancare și interbancare și al creșterii inflației din ultima perioadă, românii care au credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vine în sprijinul persoanelor fizice aflate în imposibilitate de plată.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, „prin Direcția de Insolvență a Persoanelor Fizice din cadrul ANPC, consumatorii care au accesat credite, au acumulat datorii și nu le mai pot face față, pot apela la procedura specifică, de insolvență a persoanelor fizice, prevăzută de Legea nr. 151/2015.”

În cadrul întâlnirii periodice a Comisiei de Insolvență la Nivel Central – organism care reunește reprezentanți ai ANPC, ai Ministerelor de Finanțe, al Muncii și Protecției Sociale, al Justiției și Oficiulului Național al Registrului Comerțului -, care s-a desfășurat pe 10 august 2022, cu participarea vicepreședintelui ANPC, Sebastian Hotca, au fost discutate condițiile actuale pe care le prevede Legea nr.151/2015 și posibilitățile amendării acesteia, în viitoarea sesiune parlamentară.  Acest demers este necesar pentru ca legislația în domeniu să fie actualizată, în conformitate cu evoluția economică a momentului, astfel încât un număr cât mai mare de consumatori să poată avea acces la cele trei tipuri de proceduri, mai arată sursa citată.

„Dorim ca accesibilitatea procedurilor de insolvență a persoanelor fizice să fie cât mai la îndemâna consumatorilor, iar pentru aceasta și pentru alte lămuriri, îi așteptăm la sediile noastre din toată țara, pentru a le oferi consiliere gratuită și sprijin”, a declarat Ruxandra Badea, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice.

Prin procedura de insolvență a persoanelor fizice este reglementată situația în care datoriile persoanelor fizice pot fi reeșalonate pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire încă 1 an, transmite ANPC.

Persoanele fizice care au bunuri sau venituri urmăribile și nu se încadrează pentru procedura pe bază de plan de rambursare pot opta pentru procedura prin lichidare de active.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Forțele nord-coreene din Kursk ar putea fi anihilate complet până în aprilie

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a avertizat că întregul contingent nord-coreean desfășurat în regiunea Kursk din Rusia ar putea fi distrus până la mijlocul...

Criminalitatea organizată, responsabilă pentru 60% dintre breșele de securitate în 2024

În 2024, criminalitatea organizată a fost implicată în 60% dintre breșele de securitate la nivel global, conform unui raport citat într-un articol de specialitate....
Ultima oră
Pe aceeași temă