Cumpărăm alimente aproape zilnic și este imposibil să nu vedem cum prețurile la raft se schimbă aproape săptămânal. Angajații magazinelir au mult de muncă cu prețurile, iar cumpărătorii sunt cei mai nefericiți. În ultimele 12 luni, scumpirile sunt și de 30% la raft, iar gazele și energia cu 50%.
Pornind de la dublarea prețurilor la gaze și energie, de la prețul combustibilului și ROBOR, am realizat o analiză a scumpirilor în lanț.
Am comparat câteva prețuri din martie 2021 cu cele din martie 2022 pentru a vedea exact cât plătim în plus pentru fiecare produs. Dacă în martie 2021, o salată iceberg costa 3,29 lei acum se vinde 5,49 lei. Un kilogram de făină albă același producător costa 3,99 lei și acum 4,19 lei. Un kilogram de pui, aceeași marcă costa 11.49 și acum 12.99 de lei. Mere golden cu preț de 3.79 costă acum 5.19 lei. Un kilogram de orez costa 7,29 lei, acum este 8,69 lei. O franzelă costa 1,1 lei acum costă 1,5 lei. Un kilogram de zahăr costa 2,6 lei, acum 3,2 lei. Cafea ambalată 500 de grame costa 21,9 lei acum costă 26,9 lei. În mare vedem, că prețurile au crescut destul de mult și sunt doar câteva exemple de la raft. INS în ultimul raport în comparație cu luna anterioară a arătat că cele mai mari scumpiri ale lunii ianuarie au fost înregistrate la transport aerian (19,86%), energie termică (6,39%), gaze (6,22%) și serviciile de apă, canalizare și salubritate (4,37%). Dintre mărfurile alimentare, cel mai mult s-au scumpit, față de luna decembrie 2021, făina (3,15%), mălaiul (2,99%), conservele de legume (2,95%), ouăle (2,44%) și cartofii (2,12%)
Desigur că la vânzare se adaugă și alte costuri. Transportul este esențial, astfel că am comparat și prețul combustibililor. Benzina și motorina în martie 2021 costau 5,4, respectiv 5,5 lei pe litru, iar acum costă 6,9, respectiv 7,1 lei pe litru.
Iar toate aceste scumpiri au făcut ca rata inflației care era de 3,16% în februarie 2021, a ajuns la 8,35% în februarie 2022. Culmea este că analiștii spun că în aprilie inflația va fi 10,6%.
Vestea proastă este că din cauza războiului din Ucraina, la care se adaugă și prețul gazelor și al energiei și alte taxe, analiștii XTB ne atrag atenția că pe piața europeană, grâul a crescut cu 34%, de la 269,25 EUR/tonă în prima zi din februarie la 360,75 EUR/tonă miercuri la închidere, cu vârful chiar la 390 EUR.
Pentru porumb, avansul a fost de la 253 la 355 EUR/tonă între 1 februarie și 2 martie, însemnând o apreciere de 40%. Creșterile sunt neobișnuit de puternice, cu variații rapide în interval foarte scurt de timp.
,,Pentru moment, în România, unde efectul energiei mai scumpe se adaugă materiei prime și unui an agricol se pare nu la fel de bun (secetă), am putea vedea prețuri mai ridicate pentru pâine.
Într-o perioadă cu inflație ce poate ajunge la două cifre, e o veste total nedorită. Am putea asista chiar la creșteri de două cifre, cu prima cifră mai mare decât 1, pentru paine sau produse din patiserie, față de nivelul deja ridicat de la începutul anului.”, spune Claudiu Cazacu, analist XTB.
Și cum un necaz nu vine niciodată singur, scumpirile au fost și la ROBOR. Dacă în februarie 2021 era de 1,7%, acum este de 3,97%.
Creșterea urgentă a veniturilor nu este deloc un moft, dacă ar fi să respectăm trendul scumpirilor și salariile și pensiile ar trebui crescute urgent cu cel puțin 30%.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!