3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPreședintele Iohannis se întâlnește cu șeful OMV

Președintele Iohannis se întâlnește cu șeful OMV

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește, luni, la Palatul Cotroceni, cu o delegație condusă de șeful OMV, Alfred Stern.

Stern este director general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, precizează Administrația Prezidențială a României.

OMV este o companie austriacă foarte activă în România. Pe de altă parte, OMV Petrom este cea mai mare companie petrolieră din România. În cadrul OMV Petrom, statul român deține circa 21 la sută din acțiuni.

Alfred Stern deține funcția de președinte și CEO al grupului OMV de la data de 1 septembrie 2021. Mandatul acestuia este de trei ani, cu o posibilitate de prelungire de doi ani.

Imediat după numirea în funcție, șeful OMV a avut o primă întâlnire cu președintele României

În septembrie 2021, președintele Iohannis mai avusese o întâlnire cu Alfred Stern, imediat după ce acesta preluase actuala funcție.

„Preşedintele Klaus Iohannis şi-a declarat susţinerea pentru parteneriatul dintre OMV Petrom şi  Societatea Naţională Romgaz în proiectul offshore Neptun Deep, esenţial atât pentru furnizarea de energie securitară, cât şi pentru atingerea obiectivelor privind tranziţia energetică. Finalizarea negocierilor dintre compania americană ExxonMobil şi Societatea Naţională Romgaz creează premise încurajatoare pentru implicarea producătorului naţional ca partener activ în exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră şi pentru intrarea în linie dreaptă a proiectului”, anunța, la acel moment, Președinția României.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...

VIDEO. Poluarea cauzată de scurgerile de petrol de pe coasta Mării Negre din Rusia și Crimeea este în creștere

Angajații Ministerului pentru Situații de Urgență din Rusia și voluntarii curăță mii de tone de petrol care au contaminat kilometri întregi de plaje de...

Cea mai veche tăbliță cu cele Zece Porunci vândută pentru peste 5 milioane de dolari

Cea mai veche tăbliță cunoscută, inscripționată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost adjudecată la o licitație organizată de Sotheby’s New York...
Ultima oră
Pe aceeași temă