3.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăPremierul Ciolacu merge la Bruxelles. România încearcă să convingă UE să accepte...

Premierul Ciolacu merge la Bruxelles. România încearcă să convingă UE să accepte depășirea deficitului bugetar

Marcel Ciolacu merge, în perioada 31 august – 1 septembrie, la Bruxelles, aceasta fiind prima lui vizită la sediul instituțiilor europene, în calitate de șef al Guvernului României.

Cea mai complicată misiune a premierului Ciolacu ar fi să încerce să convingă Comisia Europeană să accepte depășirea, de către România, a țintei de deficit care era asumată pentru anul 2023, aceea de 4,4 la sută din PIB.

„Vom face reforma pensiilor, depunem cererea de plată numărul 3”, a declarat premierul Ciolacu înainte de plecarea spre Bruxelles.

Încă de acum două luni, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, ar fi avertizat conducerea PNL că a primit o comunicare de la Comisia Europeană în care i se solicită scăderea deficitului bugetar. Comisia Europeană consideră că autoritățile de la București au acordat prea multe facilități fiscale, ceea ce agravează deficitul bugetar. Dacă România nu va îndeplini solicitarea venită de la Bruxelles, Comisia Europeană ar putea suspenda o parte din fondurile europene de coeziune alocate României, avertiza ministrul Boloș, potrivit G4Media. Comisia Europeană ar putea suspenda 25 la sută din suma alocată inițial, adică aproximativ 18 miliarde de euro.

Informații neoficiale susțin că România va avea, la finalul anului 2023, un deficit de peste 6 la sută din PIB, putând ajunge chiar la 6,8 la sută din PIB.

În ziua de vineri, 1 septembrie, premierul Ciolacu va avea mai întâi o întrevedere cu președintele Consiliului European, Charles Michel. Va urma o întrevedere cu directorul general al SG Recover (Recovery and Resilience Task Force), din cadrul Comisiei Europene, Céline Gauer. Apoi, de la ora 14, premierul României se va întâlni cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

La ora 15,30, premierul României se va întâlni cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Consumul de suplimente alimentare, un obicei al românilor: 90% le folosesc constant

Peste 90% dintre români declară că utilizează suplimente alimentare în mod constant, a afirmat consilierul prezidențial Diana Păun, în cadrul celei de-a X-a ediții...

Percheziții DNA la primăria Sinaia și la domiciliul primarului Vlad Oprea

Ancheta se concentrează pe suspiciuni de luare de mită, abuz în serviciu și trafic de influență Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat, miercuri, percheziții...

Reduceri masive de personal la Senat: 24% din posturi vor fi eliminate. Sindicatele contestă măsurile

Conducerea Senatului a aprobat marți reducerea numărului de posturi cu 24%, de la 796 la 610. Aproximativ 30 dintre acestea erau deja vacante. Vicepreședintele Robert...
Ultima oră
Pe aceeași temă