5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăPeste 100 milioane euro pentru Comunități de seniori: Proiectele pot fi depuse...

Peste 100 milioane euro pentru Comunități de seniori: Proiectele pot fi depuse începând cu data de 10 august

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va deschide în data de 10 august a.c. două apeluri de proiecte „Comunități de seniori”, finanțate în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială. Apelurile vor avea un buget inițial de 80 milioane de euro, din care 62 milioane de euro fonduri europene, buget care poate ajunge la peste 104 milioane euro în baza condițiilor de supracontractare de minim 30%.Sfarsitul primului paragraf

Primul apel, cu buget inițial de 71,32 milioane euro, va finanța proiecte în cadrul regiunilor mai puțin dezvoltate – Centru, Sud Muntenia, Sud Vest Oltenia, Sud-Est, Nord-Est, Nord-Vest și Vest. Cel de al doilea apel de proiecte, în valoare de 9,3 milioane euro, va finanța proiecte ce vor fi implementate în regiunea mai dezvoltată București-Ilfov.

În cadrul apelurilor vor fi finanțate proiecte pentru:

  • Construcția de locuințe sociale
  • Reabilitarea, modernizarea de locuințe sociale
  • Construcția de centre de zi pentru persoane vârstnice
  • Furnizarea de servicii sociale de îngrijire la domiciliu

Proiectele vor putea avea valori totale eligibile cuprinse între 201.000 euro și 1,62 milioane euro, în funcție de tipul de proiect.

Sunt eligibili pentru a depune proiecte următoarele categorii de solicitanți:

  • Furnizori de servicii sociale acreditați, în parteneriat cu autorități publice locale din localitatea/localitățile în care se implementează proiectul;
  • Furnizori de servicii sociale acreditați, în parteneriat sau nu, cu autorități publice locale din localitatea/localitățile în care va fi implementat proiectul.

În cazul proiectelor implementate în mai multe localități va fi obligatorie cooptarea în parteneriat a unei autorități publice locale din fiecare localitate în care va fi implementat proiectul.

În cadrul acestor apeluri de proiecte, elementul de noutate pentru perioada de programare 2021 – 2027 constă în faptul că finanțarea este multifond, respectiv din Fondul Social European Plus (FSE+) și din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Ghidul solicitantului a fost în consultare publică în perioada 5 – 26 mai 2023, iar documentul final care reglementează condițiile de accesare a fondurilor este publicat AICI.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...

Horoscop 26 decembrie 2024. Berbecii sunt îndemnați să își reevalueze atenția acordată familiei

Horoscop 26 decembrie 2024. În această perioadă de după sărbătorile de Crăciun, fiecare dintre noi este invitat să își facă un bilanț al deciziilor...

Eldorado Gold își vinde participația majoritară la Deva Gold: Licența pentru Certej, în centrul unei noi etape

Compania canadiană Eldorado Gold a anunțat vânzarea participației sale majoritare de 80,5% în Deva Gold, titulara licenței pentru exploatarea aurului, argintului și andezitului industrial...
Ultima oră
Pe aceeași temă