-1.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăMii de firme au intrat în insolvență în primele șase luni

Mii de firme au intrat în insolvență în primele șase luni

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a scăzut cu 0,47% în primele şase luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 3.401 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 700, în creştere cu 16,86% faţă de perioada ianuarie-iunie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele: Bihor, cu 263 insolvenţe (minus 9,31%), Cluj – 193 (minus 19,92%), Constanţa – 157 (plus 15,44%), Timiş – 153 (minus 6,71%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Botoşani – 10 (minus 47,37%), Covasna – 13 (minus 27,78%) şi Harghita – 15 (minus 6,25%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 958 (plus 8,37% comparativ cu primele şase luni din 2022), construcţii – 679 (plus 1,34%) şi industria prelucrătoare – 385 (minus 8,77%). 

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă