Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, spune că suma de 10 milioane de euro alocată României pentru spijinirea fermierilor afectaţi de afluxul de cereale din Ucraina este derizorie și afirmă că a cerut comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, reanalizarea formulei de calcul.
„Am susţinut la Consiliu, în discuţia cu comisarul european pe agricultură, că suma este mică pentru România. Este o sumă derizorie. Acesta ne-a explicat constrângerile pe care le are, justificând că decizia Comisiei a fost să acorde doar 56 de milioane de euro din rezerva totală de criză de 450 de milioane de euro. O sumă foarte mică pentru nevoile celor şase ţări, dar din care doar trei au primit. Ungaria, Cehia şi Slovacia nu au primit niciun cent. Deocamdată acestea sunt sumele. Însă eu am solicitat să revizuiască formula de calcul şi s-a convenit că se va analiza împreună cu experţii români stabiliţi încă din data de 26 septembrie 2022, în frunte cu Achim Irimescu de la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană”, a precizat Petre Daea, pentru Agerpres.
Oficialul MADR susţine că aceasta a fost propunerea discutată luni, 20 martie, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, propunere care va fi înaintată celor 27 de state membre pentru aprobare în cadrul unei reuniuni tehnice din 30 martie 2023.
„Teoretic nu este bătută în cuie. Este propunerea lor, e posibil să o revizuiască, dar e posibil să nu o facă. Eu am transmis că nu suntem de acord şi am cerut această revizuire, iar comisarul a aprobat. Sper ca, începând de astăzi şi în zilele următoare, să se lucreze la analiza obiectivă. Decizia finală se va lua până pe 30 martie, dar indiferent de suma care va veni de la Comisie, statul membru are posibilitatea, prin fondurile proprii, să aloce pe acest mecanism de sprijin o sumă echivalentă cu cea primită. Deci, dacă primim 10 milioane de euro mai putem da încă 10 milioane de euro de la bugetul de stat”, a adăugat şeful MADR.
Acesta a precizat că a fost primul ministru din Consiliul de Miniştri care a ridicat problema activării rezervei de criză la întâlnirea pe care a avut-o cu comisarul pentru Agricultură pe 26 septembrie. „I-am explicat care sunt consecinţele războiului din Ucraina privind cerealele importate în România, afectând grav fermierii români care n-au putut să valorifice producţia obţinută şi menţinerea pe stoc a cerealelor şi lipsa de lichidităţi pentru executarea lucrărilor specifice. Lunar, din octombrie 2022 am ridicat această problemă la Consiliul de Miniştri. În luna ianuarie, la reuniunea Consiliului, împreună cu Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia şi Slovacia, am prezentat o informare cu privire la situaţia pe care o au fermierii din ţările aflate în proximitatea conflictului. Comisarul a asigurat că va activa rezerva de criză, prezentând în mod special situaţia extrem de dificilă din România”, a arătat Petre Daea.
Comisia Europeană a anunţat luni că doreşte să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, în valoare totală de 56,3 milioane de euro, finanţată din rezerva Politicii Agricole Comune (PAC), pentru compensarea „pierderilor economice datorate creşterii importurilor de cereale şi oleaginoase” venite din Ucraina „şi limitarea impactului dezechilibrelor pieţei”.
Astfel, a fost propusă alocarea unei sume de 29,5 milioane de euro Poloniei, 16,75 de milioane de euro Bulgariei, iar României 10,05 milioane de euro. În plus, CE autorizează cele trei ţări să dubleze aceste sume prin ajutoare de stat.
Săptămâna trecută, mai multe organizaţii ale fermierilor au solicitat un mecanism real de sprijin al fermierilor, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, în condiţiile în care suma de 10 milioane de euro, compensaţia de la Comisie, nu acoperă prejudiciul cauzat. „Fermierii români refuză aceste sume derizorii, în semn de protest”, au susţinut reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro.
În replică, ministrul Agriculturii a transmis că nu poate refuza niciun cent de la Comisia Europeană, pentru că „orice ban adus în ţară este binevenit”, chiar dacă sunt nemulţumiri pentru că suma este foarte mică.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!