4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăLa mila patronului. Milioane de români pot avea salarii mai mari de...

La mila patronului. Milioane de români pot avea salarii mai mari de la 1 iunie

În contextul scumpirilor pe toate palierele, statul român mai caută soluții de avarie pentru ca oamenii să nu iasă în stradă din cauza salariilor mici și a nejunsurilor. Se fac promisiuni, se dau OUG-uri, dar la final de lună, românul nu prea simte nicio îmbunătățire.

Pe lângă pachetul social cu care actuala Coaliție speră ca românii să facă față scumpirilor care vor urma, ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar pentru îndeplinirea mãsurii adoptate în cadrul programului guvernamental ”Sprijin pentru România”, 200 de lei în plus pentru salariul minim.

Astfel, este propusă neimpozitarea și neincluderea în baza de calcul al contribuțiilor sociale obligatorii a sumei de 200 lei/lunã, reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor, pentru creșterea voluntarã a salariului de bazã minim brut pe țarã garantat în platã, prevãzut în contractul individual de muncã. Reglementarea regimului fiscal derogatoriu are ca scop combaterea consecințelor sociale negative cauzate de creșterea prețurilor.

De la 1 iunie 2022, pentru suma rezultată din majorarea salariului de bază de la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, respectiv 2.550 lei lunar, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.750 lei lunar, nu se datoreazã impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.

De această măsură vor beneficia și persoanele nou angajate în perioada cuprinsã între data intrãrii în vigoare a ordonanței de urgențã și pânã la 31 decembrie 2022, inclusiv, pentru care nivelul salariului de bazã lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncã, fãrã a include sporuri și alte adaosuri, este de 2.750 de lei.

Prin această măsură se urmãrește identificarea beneficiarilor reali care eludeazã taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formã de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul on-line, mai anunță Ministerul de Finanțe.

CFR Călători a anunțat deja o majorare a salariilor

Conducerea Companiei CFR Călători a propus majorarea salariilor angajaților cu 10% și acordarea tichetelor de masă în valoare de 20 de lei, acestea fiind cele mai importante propuneri prezentate sindicatelor în timpul negocierilor pentru un nou Contract Colectiv de Muncă, potrivit unui comunicat de presă.

O majorare a salariilor cuprinsă între aproximativ 7 și 10% (cu indicele inflației) a început chiar în timpul celei mai mari greve de la CFR din ultimii ani, ceferiștii fiind nemulțumiți de amânarea intrării în vigoare a Legii Statutului Personalului Feroviar.

Majorarea cu 10% a salariilor pentru aproximativ 12.000 angajați va intra în vigoare după înregistrarea noului Contract Colectiv de Muncă.

Majorări și în mediul privat

În mediul privat, sunt companii care au anunțat deja majorarea salariului minim brut de la 1 iunie, astfel că angajații vor primi salarii mărite, dar și alte beneficii cum ar fi tichete de masă ori de vacanță.

În contextul majorării salariilor cu 10 procente, românii tot nu se vor putea descurca pentru că facturile la utilități s-au dublat, iar adevărata criză alimentară va lovi în lunile următoare, dacă nu se vor găsi soluții pe plan internațional în contextul în care exporturile din Ucraina sunt blocate.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

Rusia reafirmă că trebuie să fie gata pentru un război cu NATO

Ministrul rus al Apărării a declarat luni că Moscova trebuie să fie pregătită să lupte cu alianța militară NATO în Europa în următorul deceniu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă