-1.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăEconomieEconomie internăFlorin Cîțu, vești proaste despre PNRR în cazul unei renegocieri - VIDEO

Florin Cîțu, vești proaste despre PNRR în cazul unei renegocieri – VIDEO

Florin Cîțu, liderul PNL, spune că eventualele negocieri privind modificarea unui capitol din PNRR presupun reluarea întregii proceduri.

PNRR nu poate fi renegociat

În cazul în care s-ar dori renegocierea, procedura trebuie reluată de la zero, spune Florin Cîțu.

„Am intrat în coaliţie stabilind că nu vom interveni asupra PNRR pentru că asta înseamnă să reiei toată procedură, nu voi accepta aşa ceva. Premierul nu mi-a spus că a avut o discuţie cu cineva despre PNRR. Acest contract prin care primim 30 de miliarde de euro, nu există niciun fel de punct în care să se vorbească despre renegociere”, a declarat Florin Cîţu.

Reluarea negocierilor înseamnă pierderi

Orice renegociere va provoca întârzieri, a avertizat liderul PNL. PNRR a fost negociat bine, a mai spus Cîţu care susţine că PNRR va moderniza România, chiar dacă reformele presupun şi măsuri nepopulare.

„Eu îmi asum o măsură antipopulară dacă va avea efecte pe termen lung”, a precizat Cîţu.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă