4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăDaea: 70% din operatori răspund acordului pentru reducerea preţului laptelui

Daea: 70% din operatori răspund acordului pentru reducerea preţului laptelui

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune, joi, la începutul şedinţei de guvern, că „70% din operatorii care sunt pe piaţă ar fi în situaţia să răspundă la acel acord” privind reducerea preţului la lapte.

„Doresc să îmi prezentaţi, împreună cu Consiliul Concurenţei, măsuriel pe care le-am discutat împreună cu fermierii pe ceea ce înseamnă industria laptelui. Au fost discuţii care au fost agreate cu procesatorii şi cu retailerii, discutăm de toţi jucătorii aflaţi pe acest lanţ şi ştiu, până în acest moment, că au fost acceptate aceste decizii de către majoritatea procesatorilor şi au contribuit împreună cu lanţurile de comercializare la scăderea preţului laptelui la raft. La acea întâlnire am discutat că se va coordona de la nivelul Ministerului Agriculturii un grup de lucru fermieri-procesatori, pentru a lua măsurile care se cuvin pentru decizii pe termen mediu şi lung, astfel încât să nu mai întâmpinăm astfel de probleme”, a spus Nicolae Ciucă la începutul şăedinţei de guvern.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că pe 1 mai a fost personal să vadă dacă preţul laptelui a fost redus.

„Conform celor stabilite împreună, în 1 mai m-am dus personal să văd care care este situaţia în magazine, la raft, să văd dacă s-a operaţionalizat această măsurtă care trebuia implementată. Discutând şi cu dl. preşedinte al Consiliului Concurenţei, am primit informaţia de la dumnealui că 70% din operatorii care sunt pe piaţă ar fi în situaţia să răspundă la acel acord. (…) În fiecare dimineaţă, aşa cum aţi dispus, la 7.30, am conferinţă cu ţara şi la structurile judeţene îmi prezintă bonul care atestă valoarea respectivă şi dacă s-a operat reducerea”, a răspuns Daea.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Un subofițer al SPP s-a sinucis cu arma din dotare înainte de a-și termina tura

Un subofiţer al Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) s-a sinucis, luni, cu arma din dotare, înainte de a ieşi din tură. El avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă