-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăConflictul din Ucraina poate determina noi scumpiri la alimente, analiză e-Toro

Conflictul din Ucraina poate determina noi scumpiri la alimente, analiză e-Toro

În timp ce piețele privesc cum prețul grâului atinge cel mai ridicat nivel din istorie, conflictul din Ucraina crează îngrijorări legate de disponibilitatea cerealelor. Porumbul, semințele și uleiul  de floarea-soarelui crează cea mai mare îngrijorare în Europa acum. Iar creșterea prețului la îngrășăminte și la combustibilii precum motorina amenință fermierii cu costuri mai mari pentru lucrările agricole, costuri care se vor reflecta în cele din urmă în prețul culturilor. Cu toate acestea, România se găsește într-o poziție privilegiată fiind al al optulea mare exportator mondial de grâu și al șaptelea de porumb.

Bogdan Maioreanu, analist e-Toro, spune că prețurile la alimente vor crește și mai mult

În 2021, Federația Rusă și Ucraina s-au clasat printre primii trei exportatori mondiali de grâu, porumb, semințe de rapiță, semințe de floarea-soarelui și ulei de floarea-soarelui, în timp ce Federația Rusă a fost, de asemenea, primul exportator mondial de îngrășăminte bazate pe azotați și al doilea furnizor de îngrășăminte potasice și fosforice.

Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – FAO – a publicat săptămâna trecută un raport care evidențiază riscurile pe care conflictul din Ucraina le aduce pe piețele agricole globale. Simulările FAO care iau în considerare reducerea bruscă și abruptă a exporturilor de cereale și semințe de floarea-soarelui de către Ucraina și Rusia indică faptul că acestea ar putea fi compensate doar parțial de exporturi alternative în sezonul 2022/23. Deficitul de aprovizionare la nivel mondial ar putea duce la creșterea prețurilor internaționale la alimente și furaje cu opt până la 22 % peste nivelurile deja ridicate din prezent. Iar prețurile ridicate la nivel mondial sunt factori puternici de stimulare a inflației.

În România, rata anuala a inflației a fost de 8,53% în luna februarie a acestui an. Produsele alimentare conduc deja în topul inflației cu peste 8.8% de la an la an, uleiul comestibil crescând cu 26% în ultimele 12 luni, făina cu aproape 16%, iar mălaiul cu 19%.

Fermierii sunt îngrijorați de prețurile carburanților care au crescut deja cu 25% față de aceeași perioada a anului trecut și care le vor mări costurile și cer guvernului să scadă TVA-ul pentru carburanții folosiți în sectorul agricol.

Ucraina exportă cea mai mare parte a grâului său în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia. Prin urmare, din punctul de vedere al aprovizionării cu grâu, se pare că vor fi puține perturbări în Europa. Cu toate acestea, prețurile ar putea crește și mai mult, deoarece furnizorii vor tinde să profite de imposibilitatea Rusiei și Ucrainei de a exporta.

Cei mai mari producători europeni de grâu sunt Franța și Germania. România reprezintă un procent de 9% din producția europeană. Așadar, punctul nevralgic acum în Europa nu este grâul, ci porumbul. Acesta este folosit pentru hrănirea animalelor, iar lipsa porumbului poate crea o problemă în industria creșterii animalelor și a cărnii. Ucraina este al treilea cel mai mare exportator de porumb din lume, după Statele Unite și Argentina. Aceasta exportă cantități mari în Olanda, Spania, Italia, Portugalia și Germania. 

 Ministrul spaniol al agriculturii încearcă să facă presiuni asupra Comisiei Europene pentru a renunța la controlul importului de porumb pentru hrana animalelor, din cauza îngrijorărilor legate de aprovizionarea cu porumb din Ucraina. Spania a cerut CE flexibilitate pentru a cumpăra porumb din țări terțe, în special din Argentina, al doilea mare exportator de porumb din lume.

Motivul este epuizarea rapidă a stocurilor, care obligă Spania să facă achiziții în următoarele 60 de zile pentru a-și menține stocurile, în timp ce alte țări au avansat deja cu importurile. Ucraina este un furnizor important de furaje pentru bovine. De la începutul crizei Ucrainene, cumpărătorii s-au orientat către alți producători de porumb din Uniunea Europeană, în special România, Bulgaria și Franța, pentru a acoperi golurile, iar acum caută mai departe pentru a-și asigura stocurile necesare.

Un alt punct nevralgic în Europa vine din zona semințelor de floarea-soarelui și a uleiului de floarea-soarelui. Criza din Ucraina are potențialul de a perturba activitățile agricole, având în vedere luptele care au loc în unele dintre principalele regiuni producătoare de semințe, cum ar fi Harkov și Luhansk.

Semințele stocate în aceste regiuni nu vor mai fi accesibile pentru concasoarele de semințe și pentru export. Principalele facilități de depozitare se află în apropierea porturilor de la Marea Neagră, iar acțiunile militare din regiune împiedică orice export normal. Principalele porturi de transport maritim sunt închise, iar încărcarea uleiului de floarea-soarelui pe nave este oprită. Acest lucru creează nervozitate pe piață.

Există probleme suplimentare pentru fermierii ucraineni care, conform calendarului agricol, ar fi trebuit să înceapă deja să are câmpurile pentru porumb, dar din imaginile prezentate de televiziuni am văzut tractoare care remorchează doar tancuri. Pentru floarea-soarelui, aratul și semănatul ar trebui să înceapă la începutul lunii aprilie, în timp ce recoltarea are loc de obicei în septembrie. De asemenea, îngrășămintele sunt o problemă acum în Ucraina. Toate acestea creează o imagine sumbră a viitorului culturilor din acest an, cu drumuri blocate de lupte, câmpuri ocupate de militari și fermieri care nu pot începe să planteze.

În conflictul ucrainean încă nu se întrevede un sfârșit, ceea ce ridică multe probleme și, cel mai probabil, determină creșterea prețurilor la multe produse agricole. Cu prețurile grâului și porumbului la maxime istorice, cu petrolul și combustibilii atingând niveluri ridicate la fiecare veste legată de conflict, cu prețurile îngrășămintelor care cresc vertiginos din cauza îngrijorărilor legate de aprovizionare, fabricile procesatoare și consumatorii privesc cu îngrijorare la un alt element inflaționist scăpat de sub control.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă