Am intrat în seara zilei de sâmbătă, 25 ianuarie, în gara din Bușteni, dorind să-mi cumpăr un bilet de tren spre București, pentru a doua zi, duminică, de dimineață, la trenul Brașov – București. Mica gară era ticsită de lume, iar biletele se vindeau ori la casă, de o singură casieră, ori la un automat pe care nimeni nu părea să știe să-l activeze.
Am preferat să ies din aglomerație și să revin la gară a doua zi de dimineață, la ora 9, cu o jumătate de oră înainte de plecarea trenului.
Ghinion! Casiera îmi spune că nu mai sunt bilete de vânzare, nici la Clasa I, nici la Clasa a II-a și nici măcar în picioare. Și ce soluție am? “Urcați în tren și vorbiți cu controlorul!”, mă sfătuiește ea. Situația fiind destul de ambiguă, am mers să cer și sfatul polițistului din gară, care mi-a dat exact același sfat – să vorbesc direct cu controlorul de bilete din tren…
Trenul de la Brașov: o locomotivă plus două vagoane (Foto: Mihai Diac)
Sosește trenul, fix la ora programată. În mod șocant, deși e duminică și e un tren foarte solicitat, de obicei, de turiști, trenul are doar locomotiva și două vagoane. Evident că, într-o asemenea situație, cererea de bilete e mult mai mare decât oferta.
Trenul are doar două vagoane, trase de o locomotivă cu parbrizul crăpat
Eu mă duc direct la controlor, îi spun că n-am găsit să cumpăr bilet din gară, iar omul îmi spune să urc în tren pe la prima ușă. Urc și aștept. Foarte curând, lângă mine apare și polițistul din gară, care tocmai ieșise din tură. Vine și controlorul și, în prezența polițistului, angajatul CFR, foarte politicos, îmi taie un bilet în valoare de 61 de lei, fără loc, pe care îl plătesc. Într-adevăr, în tren nu sunt locuri libere, iar eu rămân în picioare, în capătul vagonului, alături de polițist și de alți doi călători.
“Eu am fost de serviciu și vineri. Trenul de la București era suplimentat cu șase vagoane și tot era plin. Am spus de multe ori, linia asta nu e sezonieră, e mereu aglomerată. De ce nu se pun vagoane? Nu se vrea!”, povestește polițistul.
O locomotivă cu parbrizul crăpat (Foto: Mihai Diac)
În timpul ăsta, fiind chiar în capătul trenului, imi rotesc privirea și spre locomotivă, care pare ok. E foarte prăfuită – probabil nu e nevoie să fie curată – iar parbrizul îl are crăpat. Dacă era automobil, din cauza geamului spart sigur nu lua ITP-ul și nu avea voie să circule pe șosea. Dar pe calea ferată sunt probabil alte reguli. Mai ales că vechimea medie a parcului de material rulant de la CFR depășește 30 de ani, așa că nu mai sperie nimeni de un simplu parbriz crăpat.
La Ploiești, în tren urcă și supracontrolul. Doi oameni foarte politicoși și, parcă, jenați de faptul că ne văd călătorind în picioare. descurajați. “Avem 2000 de vagoane, dar numai 1200 pot să circule, și nici ele nu-s noi. Adică 800 de vagoane în minus. În ultimii ani s-au casat 2400 de vagoane și s-au cumpărat șapte”. Bine, dar de ce nu se cumpără vagoane, nu credeți că ar fi rentabilă firma CFR Călători? “Păi nu se dorește să fie rentabilă, se dorește să fie falimentată! Noi cumpărăm curentul electric și motorina la cel mai mare preț din România. Vagoane ar trebui să ne cumpere Ministerul Transporturilor, dar ei spun că nu au bani, și așa câștigă senatorii și deputații care au firme de transport cu microbuze”, mă lămurește unul dintre controlori.
Un prieten de-al lor, îmbrăcat în civil, mă consolează: “Să știți că și trenul ăsta l-au făcut cu vagoane scoase din altă parte, de pe Ciulnița – Constanța, că altfel nu circula deloc. Alteori e și mai rău, pe linia Brașov – Iași au fost și trenuri cu un singur vagon!”.
Da, despre criza de vagoane s-a mai vorbit, dar tot degeaba. “Pe noi, la CFR Călători, cel mai tare ne doare lipsa materialului rulant. Deci nu avem automotoare, nu avem vagoane, nu avem locomotive… Păi, am ajuns să ducem călători mai mulți în picioare decât pe locuri”, recunoștea, acum vreo șase luni, un lider sindical de la “CFR Călători”.
Cobor din tren la București cu gândul la lipsa de vagoane și la pagubele suportate de CFR. Mă opresc la casa de bilete și întreb cât costă un bilet București – Bușteni, la clasa a II-a. “40 de lei, cu loc”, îmi răspunde casiera. Iar eu, și alții ca mine, plătisem în tren 61 de lei, fără loc. Abia în acest moment, realizez că paguba nu e doar în buzunarele CFR, ci și în buzunarele călătorilor cinstiți.
Așa se face că, în România, “glasul roților de tren” se aude din ce în ce mai stins, iar calea ferată pare să se îndrepte, implacabil, spre faliment.
Reprezentantul ziarului „România Liberă” a trăit această “aventură” acum două zile.
