6.7 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăEconomieCurtea de Conturi a UE, avertisment privind fraude cu fonduri de redresare

Curtea de Conturi a UE, avertisment privind fraude cu fonduri de redresare

„Cu cât mai repede ajung banii la oameni, cu atât mai mari sunt riscurile. Este inevitabil”, a declarat preşedintele CCE, Klaus-Heiner Lehne, apreciind că este foarte importantă crearea unui sistem eficient de verificare.

Pachetul de stimulente sub formă de împrumuturi şi granturi ar trebui să ajute cele 27 de state membre ale UE să relanseze economiile afectate de epidemie. Comisia Europeană speră că programul va fi funcţional din iulie. Împreună cu bugetul pe termen lung al Uniunii, până în 2027 ar trebui să se ajungă la un total de 1800 de miliarde de euro.

Potrivit lui Lehne, din cauză că bugetul practic se dublează, creşte şi nevoia de monitorizare. În 2022, CCE va avea nevoie de încă 40 de angajaţi, pe lângă cei circa 900 deja angrenaţi în supravegherea modului în care se cheltuiesc fondurile europene.

„Vă asigur însă că vom putea urmări. Avem această îndatorire şi o vom îndeplini”, a asigurat oficialul.

CCE a stabilit în trecut că miliarde de euro din banii europeni se scurg anual pe căi incorecte, însă de cele mai multe ori este vorba de greşeli, nu de fraude. 

Cele mai citite

Calendar fiscal pentru ianuarie 2025: Termene importante pentru contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista termenelor pentru depunerea declarațiilor fiscale în luna ianuarie 2025. Calendarul cuprinde repere esențiale pentru firme...

Nu a fost găsită o legătură directă între atacul din New Orleans și explozia din Las Vegas, afirmă FBI

FBI a confirmat că nu există dovezi clare care să conecteze atacul din New Orleans cu explozia unei mașini în fața hotelului Trump din...

Poliția Română, cea de Frontieră și Jandarmeria au intensificat controalele în apropierea punctelor de trecere a frontierei

Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română au desfășurat vineri o acțiune comună pe DN 5, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei...
Ultima oră
Pe aceeași temă