Comisia Europeană va formula miercuri acuzaţii oficiale împotriva Gazprom privind posibilele practici anticoncurenţiale ale companiei de gaze ruseşti, mutare care ar putea duce la escaladarea tensiunilor dintre UE şi Moscova, notează MarketWatch, citat de Mediafax.
Dosarul cu obiecţiile împotriva Gazprom a fost introdus pe agenda şedinţei Comisiei de miercuri, potrivit unei persoane apropiate situaţiei.
CE a început în 2012 o anchetă pentru a verifica dacă Gazprom abuzează de poziţia dominantă pe piaţa europeană pentru a împiedica aprovizionarea din alte surse şi pentru a taxa clienţii incorect, însă acţiunea a fost întârziată de declanşarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina.
La mijlocul lunii februarie, comisarul UE pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, a declarat că investigaţia privind practicile Gazprom va intra într-o nouă etapă, iar Comisia ar putea formula acuzaţii oficiale la adresa companiei „într-o perioadă relativ scurtă”.
În cazul în care UE va aduce acuzaţii formale împotriva Gazprom, este probabil ca autorităţile de la Moscova să interpreteze gestul ca pe un act de agresiune, în contextul în care Rusia se confruntă deja cu impactul sancţiunilor economice impuse de către statele din Vest şi al scăderii preţului petrolului.
Dacă grupul rus este găsit vinovat, ar putea fi amendat cu până la 10% din veniturile anuale.