Presupusa datorie de peste 21 milioane euro pe care Astra Asigurări ar fi avut-o către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADR), adică motivul principal invocat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru trimiterea societății de asigurare în administrare specială și apoi în faliment, este rezultatul unei erori majore de interpretare comise de două instanțe din România, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție.
Datoria de peste 93 milioane de lei (21 milioane euro) invocată în baza unei polițe de garanție emisă pentru firma Romstrade nu este, așadar, justificată legal. Aceasta este concluzia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care magistrații au motivat decizia de a trimite spre rejudecare dosarul în care Astra și compania de drumuri se judecă de trei ani.
După ce instanța supremă a luat această hotărâre, șansele ca CNADR să mai aibă câștig de cauză sunt extrem de reduse, având în vedere că și în situația în care Curtea de Apel, cea care va rejudeca speța, își menține decizia inițială, cuvântul final îl va avea tot completul de la ICCJ care a apreciat că sentința inițială este greșită.
Totuși, răul a fost deja făcut, în condițiile în care datoria fictivă a fost chiar motivul principal pentru care Autoritatea de Supraveghere Financiară a trimis Astra Asigurări sub administrarea specială a KPMG, grupul care a devenit și lichidator al celei mai mari firme de asigurare după ce a condus-o către faliment.
Motivarea Curții Supreme, consultată și de „România liberă“, este extrem de precisă și relevă o eroare materială de proporții. Concret, Curtea de Apel a apreciat greșit natura juridică a contractelor încheiate între Astra Asigurări și constructorul Romstrade. Prima instanță a pornit de la premisa falsă că respectivele contracte reprezintă instrumente de garantare necondiționate, constatând, prin urmare, că pentru plata daunei este suficient ca beneficiarul, în acest caz CNADNR, să solicite achitarea despăgubirii, au constatat magistrații ICCJ. În realitate, a stabilit instanța supremă, respectivele contracte sunt instrumente de garantare condiționate. Adică CNADNR ar fi trebuit să facă dovada prejudiciului și a culpei constructorului pentru a beneficia de plata daunei.
Mai mult, potrivit clauzelor din polița de asigurare, valoarea prejudiciului ar fi trebuit să fie stabilită în urma unei evaluări făcute chiar de către specialiștii asigurătorului, așa cum se întâmplă în cazul oricărei daune, inclusiv la cele din polițe RCA, de exemplu. În aceste condiții, plata daunei invocate de CNADNR ar fi constituit chiar infracțiune, atât timp cât compania de stat nu a făcut dovada existenței și a valorii prejudiciului.
Decizii cel puțin interpretabile, la ASF
Informația privind presupusa datorie pe care Astra ar fi avut‑o către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale a apărut pentru prima dată în 2014, într-un raport despre care surse din piață afirmă că ar fi fost coordonat chiar de către unul dintre membrii consiliului de administrație al celui mai mare concurent al Astra Asigurări de la acea vreme. Raportul a precedat decizia luată de Autoritatea de Supraveghere Financiară în februarie 2014, în sensul punerii Astra sub administrare specială. Hotărârea a luat prin surprindere întreaga piață, inclusiv pe cei de la Astra, care nu fuseseră informați în prealabil.
Pe lângă datoria către CNADNR, măsura a avut ca fundamente mai multe evaluări interpretabile în ceea ce privește nivelul rezervelor sau al capitalului Astra Asigurări. De altfel, inexactitatea datelor reiese și din faptul că, deși a spus inițial că nevoia de capital a Astra Asigurări este de sub 100 milioane de euro, ASF a ajuns, în final, să vorbească despre 400 milioane de euro.
Aceasta în ciuda faptului că, în perioada în care a fost administrată de către KPMG, subscrierile societății s-au prăbușit, adică expunerea sa și, implicit, cerințele de capital ar fi trebuit să scadă. O altă afirmație nedemonstrată care a stat la baza respectivei decizii a ASF a fost că Astra ar fi încheiat contracte de reasigurare cu firme no name. Or, chiar rapoartele realizate post-faliment de către KPMG arată clar că societatea românească de asigurare avea contracte de reasigurare cu cele mai mari companii din domeniu, cum ar fi München Re sau Zürich Re. Acesta este și motivul pentru care KPMG a păstrat respectivele contracte, plătindu-le din sumele rămase încă în conturile Astra.
Istoria unei fraude. De unde a pornit litigiul cu CNADNR
Sursa litigiului dintre Astra și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale este un contract de modernizare a unui tronson din DN 67C, între Bengești și Sibiu. Contractul a fost semnat în 2008, când executantul, adică firma Romstrade, s-a angajat să termine lucrarea într-un anumit termen. Pentru a se asigura că Romstrade își îndeplinește obligațiile, CNADNR a impus, prin contract, plata unei garanții de bună execuție în valoare de 10% din costuri.
Ulterior, legea fiind modificată, Romstrade a avut posibilitatea de a garanta buna execuție nu cu bani, ci cu ajutorul unor polițe de asigurare. În acest sens, Romstrade a încheiat mai multe contracte cu Astra, pentru o garanție de bună execuție în valoare totală de 93 milioane de lei. Romstrade a intrat în insolvență și nu a mai reușit să-și îndeplinească obligațiile contractuale. Drept urmare, CNADNR a solicitat Astra plata sumelor aferente contractelor de garanție.
