5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialCFR Călători: Transportul feroviar trece la ora de iarnă. Cum va fi...

CFR Călători: Transportul feroviar trece la ora de iarnă. Cum va fi afectat mersul trenurilor

Transportul feroviar de pasageri va trece, duminică, la ora oficială de iarnă, astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00. Trenurile vor circula conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor, fără modificări, anunţă CFR Călători.

Astfel, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, trenurile de călători vor pleca din gările în care se formează conform orei de vară, până la ora 4:00, care devine ora 3:00. Trenurile care au ora de plecare din gările în care se formează după ora 4:00, vor pleca la orele stabilite în mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă.

Citește și: Schimbare de oră 2015. Când dăm ceasurile înapoi și cum facem față trecerii la ora de iarnă

„Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din mersul trenurilor, conform noii ore. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație”, se arată în comunicat.

Între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare.

 

 

Cele mai citite

Dani Mocanu, condamnat la închisoare: proxenetism, spălare de bani și multe altele

Dani Mocanu, cunoscut manelist, a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare cu executare pentru infracțiuni grave precum proxenetism, spălare de...

Joe Biden, despre alegerile din SUA: „Cred că aș fi putut câștiga, dar nu voiam să fiu președinte la 86 de ani”

Fostul lider american reflectează asupra deciziei de a se retrage din cursa pentru Casa Albă. Joe Biden are un mesaj și pentru viitorul lider...

Contracandidatul lui Viktor Orban, abordare pragmatică în relațiile cu Rusia. Ce spune despre NATO și UE

Peter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza, reprezintă o provocare serioasă pentru Viktor Orban în alegerile din 2026, promovând o viziune diferită pentru viitorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă