Daea va trebui să explice cum a ajuns la cifrele care au dus la creșterea prețului la porumb și au destabilizat piața UE. România ar putea fi sancționată pentru aceste rapoartări. Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, liberalul Daniel Buda, a declarat pentru B1.ro că statul român ar putea fi dat în judecată pentru neconcordanțe, pentru că UE nu poate asigura necesarul de porumb și nici nu a importat, bazându-se pe datele din România
„Rapoartele false sunt trimise de multă vreme, dar de câteva luni cei de la Comisia Europeană s-au sesizat că lucrurile nu sunt conforme cu realitatea, plecând de la niște cifre comunicate anterior, la niște producții posibile care puteau să existe în România”, a spus Buda. El a cerut lămuriri, deoarece discutăm despre o cantitate foarte mare de porumb raportată în plus, ceea ce înseamnă foarte mult în balanța comercială a Uniunii Europene, deoarece, în funcție de cantitățile de porumb existente în UE, se încheie acorduri comerciale sau se importă porumb în cantități suficiente, în vederea asigurării pentru animale, pentru consumul alimentar. În momentul în care s-a constatat că nu există aceste cantități de porumb, cei de la Comisia Europeană s-au sesizat. „Altfel ar fi importat porumbul din Argentina, din Brazilia, din celelalte state, ca să acopere necesarul. S-au bazat pe porumbul din România, care de fapt nu există”, a spus Buda.
Traderi
Despre motivația lui Petre Daea pentru a prezenta aceste rapoarte false, Daniel Buda crede că se ridică suspiciunea unor înțelegeri cu anumiți traderi, care ar trebui verificată de instituțiile statului. „Este o chestiune care ține de grandomania pe care o afișează domnul ministru Petre Daea, în relațiile cu oficialii europeni și la nivel de erou național, să demonstreze cât este de competent în activitatea pe care o desfășoară. Probabil e și o reminiscență de pe vremea comuniștilor, când raportam producții la hectar doar pentru a fi în fruntea clasamentului”. Evident că în primul rând România are de suferit la capitolul credibilitate, a afirmat politicianul.