Sătui de discuțiile despre patriotismul economic în campaniile electorale uitate instantaneu după câștigarea puterii, să vedem care ar fi cele mai bune decizii de consum pentru direcționarea profiturilor companiilor înregistrate în România (sau măcar a unei părți din acestea) în beneficiul economiei locale.
După privatizarea resurselor (petrol și jumătate din gazul românesc) în scandalosul contract semnat cu OMV, după privatizarea celei mai mari felii din distribuțiile de energie, după cedarea retailului, a zonei telecom, la ce ne-am mai putea aștepta la capitolul voință politică? Până și legea privind resursele offshore, cu toate experiențele negative acumulate în timp în ceea ce privește echilibrul dintre interesele investitorilor străini și interesele publicului, a fost pe punctul de a oferi din nou cea mai mare parte din tort companiilor străine, urmând ca bugetul de stat să se mulțumească doar cu mărunțiș.
Așadar, dacă prea mari speranțe în intenția politicienilor de a urmări exclusiv interesul național când fac legi privind economia nu ne punem pentru moment, să vedem totuși care ar fi deciziile de consum care ar servi cel mai bine interesul public. Sigur, nimeni nu îndeamnă la evitarea oricăror calcule economice, nimeni nu cere să se cumpere scump doar pentru că acționarul majoritar al afacerii e român, iar cei străini să fie boicotați chiar dacă vând ieftin.
Campania „produs în România”, bună în principiu, urma să încurajeze producția autohtonă într-o vreme în care deficitele comerciale se tot adâncesc. Importăm mai mult și pentru că am rămas fără industrie, iar zona productivă din economie e costelivă, dar și pentru că există diferențe mari de abordare în ceea ce privește subvenția pe produs în UE, iar multe țări dezvoltate le oferă producătorilor locali avantaje competitive nesperate chiar și în fața concurenței din țările mai sărace.
Ei bine, să mergem puțin mai departe de conceptul „cumpără doar produse fabricate în România” și să ne axăm și pe „cumpără mai ales produse ale firmelor cu capital majoritar românesc”. Dacă vorbim de capital majoritar românesc, atunci vorbim de faptul că dividendele oferite anual rămân, de regulă, în țară, pot fi orientate spre alte investiții sau sunt recirculate în consum pe plan local. Or, câtă vreme acționarul majoritar e străin, banii vor ieși din țară și vor reprezenta combustibil în rezervoarele altei economii (locuri de muncă în alte țări, consum și investiții în afara României).
Câteva exemple? Cel mai bun exemplu care îmi vine în minte este cel al distribuțiilor de energie. E.On, Enel, Engie, CEZ sunt jucători străini care culeg ușor profit din România (fiecare are clienții săi captivi) și îl trimit în străinătate sub formă de dividende. Nu mai vorbesc de acuzele lansate periodic privind neîndeplinirea obligațiilor asumate la privatizare în ceea ce privește investițiile. Cum piața de energie a fost recent liberalizată complet, de ce să rămâi arondat companiilor străine dacă, la tarife comparabile, ai putea să migrezi la Electrica, singurul furnizor de stat rămas în joc?
Similar în cazul creditelor. CEC-ul are printre cele mai bune oferte la creditele în lei și e bancă de stat. De ce ai alege să oferi acționarilor străini ai celorlalte bănci profitul rezultat din rambursarea ratelor tale? Nu pomenesc și de partea de economisire aici, CEC-ul stă prost la acest capitol, oferind printre cele mai mici dobânzi la depozite din piață, dar pe partea de creditare am putea alege o bancă de stat (e posibil ca și Banca Românească să revină la stat dacă va fi preluată în final de Exibank, așa că am putea avea de unde să alegem). Dividendele oferite de Electrica, de CEC sunt venituri la bugetul de stat și de acolo se plătesc servicii sociale, pensii, salarii etc. Iar când nu există ca alternativă o companie de stat, poate există unele cu capital românesc privat. Vezi duelul Altex-eMAG, unde o companie locală se bate cu un fond de investiții străin (Nespers de la eMAG), DIGI versus Orange/Telekom/Vodafone, comercianții de cartier versus marile hipermarketuri. Cel puțin legumele și fructele de sezon se pot cumpăra de acolo în dauna hipermarketurilor.
Una peste alta, ideea este să încurajăm prin deciziile noastre de consum jucătorii care pot întoarce profitul în economia locală în loc să îl expedieze sub formă de dividende (dar și prețuri de transfer etc.) în alte economii pe principiul că banii încurajați să rămână astfel în țară se vor reflecta la un moment dat în nivelul de trai de aici (joburi mai multe și mai bine plătite)
